Corina Chiriac își donează rochiile unicat unui muzeu

În luna septembrie, Muzeul Național de Istorie al României a primit o colecție impresionantă de obiecte de patrimoniu aparținând familiei Chiriac

Îndrăgita artistă Corina Chiriac va mai face o donație către Muzeul Național de Istorie al României, după ce luna trecută o colecție impresionantă de obiecte de patrimoniu aparținând familiei Chiriac au ajuns în vitrinele MNIR. De data aceasta este vorba de rochiile unicat pe care artista le-a purtat pe scenele de pe care ne-a încântat zeci de ani. Astfel, celebra cântăreaţă şi-a scos rochiile unicat de la „naftalină” şi i le-a dat unei specialiste să i le recondiţioneze.

Multumesc frumos Cristina Păiuşan şi mulţumesc echipei care a restaurat la perfecție rochiile mele „istorice”!! Abia aştept să le revăd şi eu!

A scris Corina Chiriac pe Facebook

Istoria, de acasă, la Muzeul de Istorie

Artista și-a justificat gestul de a dona obiectele din patrimoniul familiei sale ca o formă de „despărțire elegantă”, cosiderând că astfel și urmașii vor avea un acel „fir de argint” care face legătura între vremuri.

 „Pentru mine, această donație reprezintă un dar de suflet adresat generațiilor viitoare care vor avea curiozitatea să vadă cum arătau diplomele de școală sau facultate în prima parte a anilor 1900, Trofeul meu cîștigat la Festivalul Internațional Cerbul de Aur la ediția 1971, rochii unice cu care am cîntat pe scenă în anii 1970-1980, fotografii, afișe de scenă, decorații și distincții, sau instrumente muzicale vechi și obiecte personale”, a scris artista pe pagina sa de Facebook, în urmă cu mai bine de o lună, când și-a anunțat donația.

Totodată, Corina Chiriac (72 de ani) consideră că prin acest mod, prin această „despărțire elegantă”, aduce „un elogiu plin de dragoste familiei mele, străbunici, bunici și părinți, oameni de nădejde care au trăit creștinește, drept, frumos și productiv, oameni dragi mie”.

Citește și: Corina Chiriac „oprește timpul” și îl duce la muzeu