Celebra cântăreață, Corina Chiriac (71 de ani) face un „dar de suflet” pentru generațiile viitoare, prin donarea unor obiecte de patrimoniu ce au aparținut familiei sale. Acestea vor fi prezentate, într-un cadru oficial de către Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), joi, 16 septembrie, urmând ca expoziția să fie deschisă publicului la finalul lunii octombrie.

 „Pentru mine, această donație reprezintă un dar de suflet adresat generațiilor viitoare care vor avea curiozitatea să vadă cum arătau diplomele de școală sau facultate în prima parte a anilor 1900, Trofeul meu cîștigat la Festivalul Internațional Cerbul de Aur la ediția 1971, rochii unice cu care am cîntat pe scenă în anii 1970-1980, fotografii, afișe de scenă, decorații și distincții, sau instrumente muzicale vechi și obiecte personale”, a scris artista pe pagina sa de Facebook.

Totodată, Corina Chiriac consideră că prin acest mod, prin această „despărțire elegantă”, aduce „un elogiu plin de dragoste familiei mele, străbunici, bunici și părinți, oameni de nădejde care au trăit creștinește, drept, frumos și productiv, oameni dragi mie”.

Donaţia cuprinde piese variate: paşapoarte iraniene ale bunicilor materni de origine armeană, trofee şi diplome, medalii, certificate de naştere şi de studii, documente şi fotografii de la începutul secolului XX, rochii de scenă, instrumente muzicale şi alte obiecte personale de familie. Adunate timp de o sută de ani de către tipograful şi graficianul Gheorghe Chiriac (bunicul patern), pianista Eliza Calaigian (mama, căsătorită Chiriac), de către compozitorul şi profesorul universitar Mircea Chiriac (tata) şi de către fiica acestora, interpreta şi compozitoarea Corina Chiriac, această donaţie documentează istoria a patru generaţii, au transmis reprezentanții MNIR.

Corina Chiriac nu a fost dezamăgită de cariera sa

Îndrăgita artistă și-a dedicat întreaga viață carierei profesionale, despre care spune că nu a dezamăgit-o niciodată, Corina Chiriac fiind un om foarte activ. E drept, că și statutul i-a permis acest lucru, dar doar „omul” Corina Chiriac știe cu ce preț.

„Am fost mereu un om activ. Nu mai am părinţi, nu am soţ, nu am copii, nu am nepoţi, nu am câine. Am numai meseria mea. Să nu uităm acest detaliu. Dacă aveam o familie, sigur că altfel ar fi stat lucrurile, sigur nu mai puteam avea acestă dedicaţie pentru meserie sau această libertate de mişcare. Dar eu mi-am ales felul acesta de viaţă încă din facultate”, declara în urmă cu ceva vreme revistei Formula As, citată de Click.

De altfel, consideră că în urma alegerii sale nu a fost nevoită să aibă cosntrângeri sau să-și rănească familia. Am locuit pe trei continente!… Nu am vrut să dezamăgesc oameni, chiar dacă la rândul meu am fost şi eu rănită. Dar cariera nu m-a dezamăgit niciodată”, a concluzionat artista.

Citește și: Corina Chiriac crede în religie, nu în virusuri: ”Cifrele sunt umflate”