CEDO: Plângerile lui Adrian Năstase sunt complet nefondate

Decizia Curții de la Strasbourg este definitivă

Sursa foto: Facebook/Adrian Nastase

Cererile soților Năstase sunt inadmisibile, în cauza „Năstase împotriva României”, a decis în unanimitate Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea a făcut constatatări cu privire la fiecare plângere

Astfel, Camera de cinci judecători a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost constituită în conformitate cu normele interne.

De asemenea, CEDO a arătat că aplicarea normelor nu a avut consecinţe care ar fi putut fi incompatibile cu obiectul şi scopul dreptului la „un tribunal” stabilit prin lege în sensul Convenţiei.

Îndoielile reclamanţilor cu privire la imparţialitatea completului de judecată nu au fost justificate, potrivit constatărilor CEDO. Cu alte cuvinte, rezultatul recursului nu poate fi dubitat pe niciun motiv subiectiv sau obiectiv.

Principiul iminenței nu a fost fost subminat, subliniază CEDO

Cerinţele unui proces echitabil nu au impus o nouă examinare a tuturor martorilor care au fost interogaţi de către completul de judecată care a examinat recursul.

De asemenea, Curtea de la Strasbourg a arătat că nu a existat nicio aparenţă de încălcare a articolului 6 (dreptul la un proces echitabil) din Convenţie în ceea ce priveşte presupusa utilizare a capcanei poliţiei.

„În cele din urmă, statul pârât nu şi-a încălcat obligaţiile care îi revin în temeiul articolului 34 (dreptul la un tratament individual) sau 38 (examinarea contradictorie a cauzei) din Convenţie. Curtea a concluzionat că plângerile reclamanţilor erau vădit nefondate şi trebuiau respinse în temeiul articolului 35//3 şi 4 din Convenţie”.

Decizia CEDO este definitivă

Potrivit Mediafax, Curtea de la Strasbourg a respins plângerea lui Adrian Năstase privind importul unor bunuri pentru uz propriu. În decizia sa, în cauza „Năstase împotriva României”, CEDO a declarat, în unanimitate, că cererile 46/15 și 744/15 sunt inadmisibile.

Aceasta se referă la procedurile penale împotriva Danielei Năstase şi a lui Adrian Năstase. Ei au fost acuzaţi că, între 2002 şi 2004, au importat ilegal bunuri în România pentru uz propriu.

Pentru a realiza acest lucru, ei s-au folosit de unele societăţi comerciale conduse de înalţi funcţionari din cadrul guvernului de la acea vreme, când Adrian Năstase era prim-ministru.

Citește și Un român a jefuit mai multe farmacii din Belgia, supărat că l-a părăsit nevasta