Nicușor Dan, contrazis de fiica unei paciente: „Am dus o aerotermă”

„În ultima săptămână nu au existat probleme de căldură la spitalul Matei Balş”, a spus edilul

Cu toate că edilul Nicușor Dan susținea că în Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” nu ar fi fost probleme cu încălzirea, fiica unei paciente bolnave de Covid îl contrazice pe acesta, afirmând că, în urmă cu o săptămână ar fi fost nevoită să-i aducă mamei ei o aerotermă, sugerând că situația căldurii din saloane nu era, nici pe departe, una ideală.

Citește și: BREAKING: Incendiu la „Matei Balș”. Patru pacienți au murit

„În urmă cu o săptămână, pentru mama mea am dus o aerotermă la etajul 3, pavilionul 5, camera 17. Mi-au spus că asta e situația, nu au căldură. Au verificat (dacă sunt aeroterme în saloane – n.red.) și au spus că unele saloane au aeroterme, altele nu, și mi-au spus că dacă vreau, pot să îi aduc. Personalul medical a ingrijit-o corespunzător. Dar incendiul și acest transport al ei la Spitalul Militar Central a adus-o într-o situație foarte critică. Concentrația în oxigen a scăzut la 50, situația ei este foarte gravă”, a declarat, fiica unei paciente de la „Matei Balș”, pentru Realitatea Plus.

Ce spune, despre subiect, Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan

„În ultima săptămână nu au existat probleme de căldură la spitalul Matei Balş şi nici la blocurile din jur”, a declarat Nicuşor Dan. Afirmația a fost susțină inclusiv de ministrul Sănătății, cel care a spus că nu cunoaște detalii cu privire la o eventuală problemă de termoficare, în contextul „Matei Balș”.

Ulterior, ministrul Sănătății a revenit cu explicații: „M-ați întrebat dacă acolo era un reșou. Cred că lucrurile trebuie diferențiate și ar trebui să avem standarde pentru toate spitalele din România și ar trebui ca improvizații de orice fel să nu se mai întâmple. Cel puțin de acum încolo să nu mai avem improvizații, asta înseamnă, cum spuneam, oameni profesioniști care să facă lucrurile cum se cuvine la nivelul spitalelor și mai puțin firme de partid și mai puține achiziții care să ducă spre firme de partid”, a răspuns ministrul Sănătății, astăzi, pentru Antena3.

Citește și: Voiculescu ridică din umeri și zice că „nu știe”, dar că se va ancheta