Prețul lemnului de foc pentru populație va fi plafonat

Acest lucru este prevăzut într-un proiect de act normativ aflat în dezbatere publică.

Prețul metrului cub de lemn folosit pentru încălzirea populației se plafonează la 500 de lei, inclusiv TVA, iar prețul peletelor și a brichetelor din lemn se plafonează la 1.500 lei, respectiv 2.000 lei pe tonă, inclusiv TVA, potrivit economedia.ro. Acestea sunt prețurile prevăzute într-un proiect de ordonanță de urgență, aflat în dezbatere publică pe site-ul Secretariatului General al Guvernului.

Ocolurile silvice și rețelele de bricolaj, care ar vinde lemnul și cu 700 de lei metru cub, vor trebui să scadă prețurile cu mai mult de 20%, după adoptarea actului normativ

În caz contrar, acestea vor trebui să plătească o amendă, care nu este foarte mare, care este cuprinsă între 3.000 și 5.000 de lei. Potrivit proiectului de act normativ, ANPC este instituția care ar urma să efectueze controale pentru a constata dacă prețul lemnului de foc a fost plafonat. La categoria „lemne” au fost incluși buștenii, resturile de lemn, rumegușul, altă tocătură de lemn și rumegușul. În proiectul de act normativ se arată că prevederile se aplică consumatorilor finali, respectiv persoanelor fizice și unităților de învățământ publice și private, furnizorilor de servicii sociale, unităților de interes local, unităților de cult și unităților administrativ-teritoriale, precum și unităților din subordinea acestora. 

Guvernul afirmă că măsurile de plafonare sunt necesare deoarece oamenii, cu precădere cei din mediul rural, au reale dificultăți, la iarnă, foarte mulți fiind dependenți de lemnul de foc, care s-a scumpit foarte mult

În nota de fundamentare a actului normativ se arată că trebuie avut în vedere faptul că pentru administratorii/deținătorii de fond forestier, producătorii de lemn de foc/masă lemnoasă cu destinația lemn de foc, produsul este unul secundar, costurile de producție constând în fracția aferentă de costuri legate de serviciile silvice din anul de producție și de costurile de recoltare. .Acestea nu sunt semnificative și permit comercializarea lemnului de foc sau a masei lemnoase cu destinația lemn de foc cu prețuri cuprinse între 60 lei/mc și 543 lei/mc

„(…). Însă în prezent, în rețelele de bricolaj/revânzători au fost înregistrate prețuri care depășesc 700 lei/mc. Luând în considerare beneficiul public generat de asigurarea unui nivel ridicat de protecţie a vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor, precum şi crearea cadrului legal necesar pentru ca operatorii economici din domeniul comercializării masei lemnoase să fie descurajaţi a apelat la practici incorecte”, se arată în nota de fundamentare a actului normativ. În România sunt 3 milioane de gospodării care folosesc lemnul sau derivații la încălzire. În mediul rural, 85% dintre gospodării, și anume 2,5 milioane, sunt  total dependente de această sursă.

Germania prelungește perioada de funcționare a centralelor electrice pe bază de cărbune