S-a început verificarea șuruburilor Podului de la Brăila

Au fost identificate până acum aproximativ 70 de șuruburi slăbite

Pod Braila
Pod Braila sursa foto pag de FB Pod suspendat Braila

CNAIR anunță că echipele constructorului italian Webuild au verificat miercuri 35.000 din cele 100.000 de șuruburi ale parapetului montat pe Podul Suspendat peste Dunăre de la Brăila, potrivit g4media.ro.

La finalul zilei, au fost identificate aproximativ 70 de suruburi slăbite.

„Mâine va continua verificarea celorlalte șuruburi pentru a ne asigura că toate sunt strânse conform normativelor tehnice. Operațiunea este supravegheată de responsabilii cu implementarea contractului din cadrul CNAIR.”, mai scrie compania de Drumuri pe pagina sa de Facebook. Directorul General al CNAIR, Cristian Pistol, le-a atras atenția constructorilor că podul va fi recepționat doar dacă va respecta standardele de calitate prevăzute în contractul încheiat cu CNAIR. El a precizat că acele lucrări care nu respectă standardele de calitate trebuie să fie remediate pe cheltuiala constructorului, mai notează sursa citată. Imaginile cu șuruburi care se desprind au fost surprinse pe podul de la Brăila, inaugurat cu mare fast în urmă cu mai bine de o lună.

Pe al treilea cel mai mare pod suspendat din Europa, unele șuruburi sunt puse de formă. În timp ce altele sunt atât de slăbite, încât se deșurubează fără prea mare efort.

” Este vorba de neglijență. Pentru că, în mod normal, când sunt șuruburi, le iei dintr-un capăt și le strângi pe rând, pe fiecare. Probabil că au avut mai multe echipe. Echipele nu au fost împărțite pe sectoare, cum trebuie, și au omis, efectiv, să strângă anumite șuruburi. Să ia măsuri pentru a strânge aceste șuruburi. Nu există niciun risc ca podul să se prăbușească”, a declarat Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt CNAIR.

„Directorul general al CNAIR, Cristian Pistol, le-a cerut din nou constructorilor Podului Suspendat peste Dunăre de la Brăila să ia în serios contractul şi să se asigure că lucrările sunt executate profesionist.

El le-a atras atenţia că podul va fi recepţionat doar dacă va respecta standardele de calitate prevăzute în contractul încheiat cu CNAIR. Directorul general al CNAIR a precizat că acele lucrări care nu respectă standardele de calitate trebuie să fie remediate pe cheltuiala constructorului”, a arătat CNAIR.

Cea mai mare parte a țării, afectată de secetă