Zeci de tone de deșeuri feroase și neferoase, confiscate în premieră de Garda de Mediu de pe un teren privat

Controlul s-a derulat în localitatea Bolintin Vale din județul Giurgiu, în colaborare cu Jandarmeria Română

Garda Națională de Mediu a anunțat că a confiscat pentru prima dată deșeuri deținute ilegal pe o proprietate privată. Potrivit comisarilor de mediu, ”acțiunea fulger” s-a derulat în localitatea Bolintin Vale din județul Giurgiu, în colaborare cu Jandarmeria Română, potrivit ziare.com.

La acțiunea de control au participat 60 de comisari şi jandarmi. Aceștia au descins la operatorii care desfășoară activități de colectare deșeuri valorificabile pentru a verifica legalitatea acestor activități.

”Au fost verificate mai multe amplasamente deţinute atât de persoane fizice, cât şi de societăţi care deţineau autorizaţie de mediu. Acțiunea a fost un exerciţiu de forţă şi un element de cotitură în lupta cu infracţionalitatea de mediu! Regulile “jocului “s-au schimbat şi în noul context, Garda Naţională de Mediu are acum o pârghie extrem de puternică. Dacă amenzile şi dosarele penale nu-i speriau, acum putem să lovim unde îi doare cel mai tare. Confiscăm deşeurile deţinute ilegal chiar dacă sunt pe proprietate privată. Astfel de acţiuni vor continua, vor fi dese şi în toată ţara, cu scopul de a combate infracţionalitatea de mediu în toate zonele ţării şi la toate nivelurile”, a mai transmis Garda de Mediu pe Facebok. Comisarii de mediu au postat și imagini din timpul controlului. În urma controalelor, au fost aplicate amenzi în valoare totală de 275.000 lei şi au fost confiscate aproximativ 50 tone de deşeuri feroase şi neferoase. Cea mai mare parte a țării, afectată de secetă