Câteva mii de clădiri și locuințe vor fi eficientizate energetic prin intermediul programului „Valul Renovării”

Nu este nevoie de asigurarea unei cofinanțări din partea admnistrației locale sau a proprietarului locuinței.

Cel puțin 4.333 de clădiri, dintre care 2.700 publice iar restul blocuri de locuințe, vor fi eficientizate energetic, prin intermediul programului „Valul Renovării”, a anunțat ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, potrivit digi24.ro.

Potrivit ministrului Dezvoltării, este primul program de eficientizare energetică de blocuri de locuinţe din România, indiferent de fondul din care care este asigurată finanțarea, pentru care nu se solicită o confinanţare din partea autorității locale, respectiv din partea proprietarului locuinţei.

Ministrul Dezvoltării a precizat că nu poate prezenta o cifră exactă a locuinţelor reabilitate termic până la ora actuală, deoarece pe parcursul anilor s-au derulat mai multe programe prin mai multe ministere, atât cu fonduri europene, cât şi cu fonduri naţionale.  Potrivit ministrului Dezvoltării, prin intermediul PNRR,  Guvernul vrea ca prin aplicarea programului «Valul Renovării»,  care are o finanţare de 2,8 miliarde, să  se realizeze o supracontractare de 30%. 

Guvernul vrea eficientizarea energetică a minim 4.333 de clădiri, din care 2.700 sunt clădiri publice şi restul sunt blocuri de locuinţe.


 Potrivit ministrului Dezvoltării, în cazul programului „Valul Renovării” este foarte important faptul că nu necesită o cofinanţare din partea autorităţii locale sau a proprietarului de locuinţă. Ministrul a mai precizat că este o plusvaloare, atât pentru comunitatea locală, dar şi pentru cetăţean, deoarece fără existența unei finanţari proprii, o persoană va avea un apartament mai eficient energetic, căruia îi va crește şi valoarea pe piaţă iar facturile vor putea să scadă pe baza acestei eficientizări energetice.

„Ceea ce este foarte important la această componentă, care i-a dat şi un fel de succes, evident şi criza energetică şi actualul context în care suntem, este modalitatea care a fost negociată cu Comisia Europeană, modalitatea de punere în aplicare a acestui program, simplu, eficient, platforma digitală, o evaluare destul de rapidă şi cu finanţare 100%.

Este o plusvaloare, atât pentru comunitatea locală, dar şi pentru cetăţean, pentru că, practic, fără a finanţa, fără a aduce o finanţare proprie, va avea un apartament mai eficient energetic, la care-i creşte şi valoarea pe piaţă, dacă vreţi, dar, evident, şi facturile vor putea să scadă pe baza acestei eficientizări energetice”, a explicat Cseke Attila.

Reactorul 1 al CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional