Doi soți care au făcut trafic de persoane, obligați la muncă în folosul comunității la primărie sau biserică

Ei au fost condamnați la închisoare cu suspendare

Novăcel-Novac Grancea și soția sa, Maria Danciu, au fost condamnați la închisoare cu suspendare după ce timp de 10 ani au trimis la cerșit prin state din vestul Europei mai mulți locuitori din nordul județului Sibiu. Curtea de Apel Alba Iulia a dat sentinta la finalul anului trecut și a redus mult decizia anterioară a Tribunalului Sibiu, care cerea închisoare cu executare pentru faptele celor doi, potrivit g4media.ro.

Conform hotărârii Curții de Apel Alba Iulia, cei doi au obligat să cerșească mai multe persoane, le-au ținut în condiții improprii, le-au bătut și le-au luat banii câștigați pe drumurile din Germania, Italia, Belgia, Franța, Cipru și alte state europene.

Cei doi sunt obligați acum să presteze munci în folosul comunității pe o perioadă de 90 zile lucrătoare, în cadrul în cadrul Primăriei Iacobeni sau a Protopopiatului Agnita-Parohia Iacobeni. Fiecare persoană racolată de cei doi soți era trimisă pe un traseu lung prin mai multe orașe europene, fiind obligate să stea la cerșit, dar și să doarmă în stradă ori prin parcuri. Unul din martori susține că a cerșit pentru cei doi în Italia, Cipru, Polonia și Marea Britanie.„Când eram în Cipru soția lui Mănel mi-a dat cu o cutie de bere în cap și mi-a spart capul. A făcut asta deoarece eu voiam să beau bere în timpul cerșitului iar ea considera că pierd timpul și nu câștig bani”, povestește acesta. Din cerșetorie, în toate locațiile câștiga 80-90 euro pe zi, uneori chiar mai puțin și îi dădea pe toți bărbatului, acesta cumpărând doar alcool și țigări, plătind cazarea și mâncarea.

Un bărbat care are 60 de copii își caută o soție nouă