bor
Catedrala Mântuirii Neamului - București (Iulie 2019)

Biserica vrea ceva, biserica obține. Bate din picior și îi impresionează pe mulți. Vrea cea mai mare și mai oacheșă catedrală? Se va construi cea mai mare și mai oacheșă catedrală. Pe banii, tăi, ai mei, ai noștri.

Vrea imobile? Nimic mai simplu. Klaus Iohannis a promulgat legea atacată de USR la CCR: Bisericile primesc gratuit, de la stat, imobile. De ce? Pentru că biserica s-a obișnuit să paraziteze, iar parazitul are nevoie de o gazdă.

Potrivit formei pentru promulgare a legii, ”imobilele aflate în proprietatea statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, atribuite în folosinţă gratuită cultelor religioase după 1 ianuarie 1990, pot fi transmise fără plată în proprietatea unităţilor de cult deţinătoare, în condiţiile prezentei legi”.

România arată, încă o dată, că este o țară extrem de ciudată. Cei care nu produc nimic sunt prioritizați. Cei care produc vor fi taxați până la ultima centimă. Cei care îi apără pe cei care produc, îi vor apăra doar dacă au un interes. Și într-o anumită perioadă dintr-un anumit an. Ca, de exemplu, o campanie electorală.

Partea juridică: Legea a fost adoptată în Parlament pe 27 mai, iar pe 11 iunie a fost transmisă o sesizare de neconstituţionalitate de către deputaţi aparţinând grupurilor parlamentare ale USR, UDMR şi de deputaţi neafiliaţi. Pe 8 iulie, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile Legii pentru modificarea art.1 alin.(1) din Legea nr.239/2007 privind reglementarea regimului juridic al unor bunuri imobile aflate în folosinţa lăcaşelor de cult sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

România este o țară laică, dar tot România este o țară în care biserica ține musai să conducă, să aibă ultimul cuvânt și să i se ofere ceea ce cere.

Citește și: CFR și regulile pentru elevii care fac naveta

#News