Foto: Facebook/AMP Libearty - Bear Sanctuary
Foto: Facebook/AMP Libearty - Bear Sanctuary

Libearty este cel mai mare sanctuar pentru urși bruni din lume și găzduiește, în acest moment, peste 100 de urși.

Sanctuarul se întinde pe 70 de hectare de pădure și își deschide porțile pentru cei interesați de viața urșilor.

AMP Libearty: ”Minivacanța bate la ușă, iar noi vă așteptăm în cel mai mare sanctuar de urși bruni din lume”

Garantăm o experiență inedită, o drumeție lejeră prin pădure și 116 urși, unul mai fain ca altul, cu povești de viață care îți vor da de gândit. Haideți să sărbătorim așa cum se cuvine alături de simbolurile țării noastre, urșii carpatini”, au transmis reprezentanții sanctuarului, prin intermediul unui text postat pe contul de Facebook.

Intrările se fac în fiecare dimineață la orele 10.00 și 11.15 pentru tururile în limba română și la ora 10.15 în limba engleză.

Reprezentanții sanctuarului îi sfătuiesc pe vizitatori să citească regulile de vizitare.

De asemenea, biletele pot fi achiziționate online, astfel încât cei care aleg să viziteze sanctuarul să își asigure participarea la unul din tururile organizate de echipa AMP.

Cei mai mulţi urşi din rezervaţie au fost salvaţi din cele mai mizerabile şi minuscule cuşti, fiind doar motiv de “distracţie”, de atracție turistică

Recunoscut de mulţi specialişti ca fiind, probabil, cel mai bun sanctuar de urşi din lume, Libearty se întinde pe o suprafaţă de 70 de hectare de pădure luxuriantă, pâraie şi iazuri localizate pe teritoriul oraşului Zărneşti, municipiul aflat la poalele Carpaţilor, în apropierea municipiului Braşov.