Violeta Alexandru

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru a prezentat, vineri, într-o conferință de presă, bilanțul a celor șase luni de pandemie și a precizat că prin măsurile sociale aplicate de Guvernul Orban au fost făcute plăți pentru șomajul tehnic în valoare de 4,8 miliarde de lei pentru 1,3 milioane de beneficiari. Totodată, măsurile de sprijin vor fi acordate în continuare, unui număr redus de domenii.

„La sfârşitul lunii august situaţia aplicării acestor măsuri este după cum urmează: pentru şomajul tehnic la începutul stării de urgenţă, având o serie de domenii cărora ne-am adresat cu această măsură şi care domenii au presupus o mobilizare extraordinară din partea tuturor angajaţilor, am efectuat plăţi de peste 4,8 miliarde de lei pentru 1,3 milioane de beneficiari. Reamintesc e vorba de salariaţi având contractele de muncă suspendate şi profesionişti”, a afirmat ministrul Muncii.

București, Cluj și Timiș, în topul beneficiarilor de șomaj tehnic

„Nu este surprinzător probabil faptul că cele mai multe plăţi s-au făcut în Bucureşti, în Cluj, în Timiş, oraşe cu mare angajatori cu care am ţinut legătura în această perioadă şi care din câte înţeleg de la domniile lor au beneficiat în mod prompt de sprijinul acordat prin şomajul tehnic. Au rămas după încetarea stării de urgenţă un număr redus de domenii, iar acum menţinem măsura doar pentru câteva, ca urmare a deciziei de ieri (n.r. joi) luată în Guvern rămân închise barurile, discotecile, cluburile în spaţii închise, doar salariaţilor acestor unităţi economice urmând să li se aplice măsura şomajului tehnic”, a mai afirmat ministrul Muncii.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, susține o conferință de presă

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, susține o conferință de presă

Publicată de Violeta Alexandru pe Vineri, 28 august 2020

Violeta Alexandru a precizat că sunt foarte multe cereri de șomaj tehnic incomplete depuse de angajatori.

„Sunt foarte multe cereri incomplete depuse de angajator de unde şi efortul echipelor AJOFM-urilor de a comunica cu fiecare angajator pentru că scopul nostru nu este să primim o solicitare şi să constatăm că ea nu este completă, scopul nostru este să sprijinim angajatorii şi ca atare atitudinea angajaţilor agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă este aceea de a veni în sprijinul, de a căuta în mod proactiv angajatorul de a-l ajuta să-şi completeze documentele, de a clarifica acele aspecte care sunt incomplete”, a mai spus Violeta Alexandru.

Citește și: Alexandru, tranșantă: se verifică toate cererile de șomaj tehnic

#News