Elina Svitolina
Elina Svitolina. Sursa foto: WTA

Jucătoarea ucraineană de tenis Elina Svitolina a postat, duminică, în social media, o scrisoare emoţionantă adresată Ucrainei. În cadrul postării sfâșietoare, intitulate ”scrisoare pentru patrie”, Elina Svitolina a anunțat decizia legată de viitoarele câștiguri din tenis și și-a arătat dragostea pentru țară. Elina Svitolina este căsătorită cu francezul Gael Monfils.

„Scrisoare către Patria mea,

Sunt departe de Tine acum, departe de cei pe care îi iubesc, departe de poporul meu, dar inima mea nu a fost niciodată atât de caldă şi plină cu sufletul Tău.

Este dificil să exprim cât de specială eşti Tu. Pentru mine Tu eşti puternică, frumoasă şi unică. Mi-ai dat totul şi preţuiesc fiecare parte a Ta: cultura ta, educaţia ta, pământurile tale, mările tale, oraşele tale, oamenii tăi. Oamenii mei.

Poporul meu, mă tem în fiecare zi pentru tine. Sunt devastată, nu mă pot opri din plâns, inima mea sângerează întruna.

Dar sunt foarte mândră.

Îi văd pe oamenii noştri, pe mamele noastre, pe taţii noştri, fraţii noştri, surorile noastre, copiii noştri, ei sunt atât de curajoşi şi puternici luptând ca să Te apere.

Ei sunt eroi.

Mă angajez să redistribui premiile în bani de la următoarele mele turnee pentru a susţine armata şi nevoile umanitare şi pentru a-i ajuta pe ei ca să te apere pe Tine, ţara noastră.

Ucraina, Tu ne uneşti, Tu eşti identitatea noastră, Tu eşti trecutul nostru şi viitorul nostru. Noi suntem Ucraina.

FIE CA LUMEA SĂ VADĂ ŞI SĂ NE AJUTE SĂ NE UNIM FORŢELE CA SĂ TE PROTEJĂM.

Tu eşti în toate gândurile şi rugăciunile mele. Eşti mereu cu mine. Eu sunt Ucraina. Noi suntem Ucraina.

Elina Svitolina, o ucraineană mândră”, este scrisoarea sportivei.

Elina Svitolina, sportivă clasată pe locul 15 în ierarhia WTA, fost număr trei mondial, a câștigat, de-a lungul carierei, 21.342.000 de euro din tenis.

În acest an, câștigurile Elinei Svitoline au fost mici, doar 185.000 de dolari, din cauza rezultatelor sub așteptări.

În 2022, ucraineanca a avut cel mai lung parcurs la Australian Open, unde a cedat în turul trei la Victoria Azarenka, 0-6, 2-6.

Naționalele de fotbal ale Poloniei și Suediei refuză să joace cu Rusia