Sursa foto: Defense Romania

După ce Anglia, Cehia, Suedia și Polonia au refuzat să se întâlnească cu Rusia în orice competiție sportivă, mai multe federații europene de fotbal au anunțat, de asemenea, că nu vor juca niciun fel de meci cu Rusia din cauza războiului pe care l-a pornit împotriva Ucrainei.

Mai mult, și Federația Elvețiană de Fotbal a anunțat că decizia se va extinde și pentru UEFA Women’s Euro 2022, unde urmează să joace împotriva Rusiei pe 9 iulie.

Totodată, UEFA a precizat că pe teritoriul Rusiei nu se vor mai organiza meciuri de fotbal din cadrul competițiilor internaționale, iar partidele se vor juca fără spectatori, pe teren neutru.

Președintele francez Emmanuel Macron a vorbit luni cu președintele rus Vladimir Putin

De asemenea, o altă măsură luată de UEFA vizează naționala Rusiei, ce va evolua de acum sub numele de Uniunea de Fotbal a Rusiei, iar imnul național și steagul Rusiei nu vor fi folosite la meciurile în care este implicată o echipă din țara condusă de Putin.

Cu toate acestea, oficialii UEFA nu au luat, pentru moment, o măsură radicală împotriva Rusiei în ceea ce privește participarea la barajul de califacare la Cupa Mondială din Qatar. 

După ce finala Ligii Campionilor s-a mutat de la Sankt Petersburg la Paris, purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a regretat decizia luată, precizând că orașul ar fi fi putut furniza condiţiile ideale pentru organizarea unei asemenea festival al fotbalului.

De asemenea, președintele Federației ruse de fotbal, Aleksandr Diukov, e de părere că deciza este una strict politică.

 „Federaţia rusă a aderat întotdeauna la principiul conform căruia ‘sportul este în afara politicii’ şi nu poate susţine această decizie de a muta finala Ligii Campionilor. Acest lucru violează principiile sportului şi încalcă interesele jucătorilor, antrenorilor şi suporterilor”, a precizat Diukov.

Reamintim că Vladimir Putin a decis, pe 24 februarie, invadarea Ucrainei. În cele cinci zile de război, mii de soldați și-au pierdut până acum viața, iar numărul refugiaților care fug din calea războiului a ajuns să depășească 400.000. Potrivit ONU, dacă nu se va ajunge la depunerea armelor, numărul lor ar putea ajunge la 4 milioane.

Fața nevăzută a lui Putin. Fosta lui soție rupe tăcerea despre liderul Federației Ruse