Orban vrea debirocratizare și are un plan pentru asta

Premierul Ludovic Orban a declarat, în cursul acestei zile, că are intenția de a debirocratiza instituțiile statului, cele aproape acoperite de maldăre de hârtii și documente. Mai mult decât atât, Orban a spus că are și un plan în acest sens, pentru ca procesul de simplificare să fie unul cu trecere rapidă.

„Procesul de simplificare trebuie realizat prin reducerea la maximum în reglementările, în special în reglementările de ordin secundar, a acelor proceduri care nu sunt necesare, care sunt inutile, care nu sunt făcute decât pentru a complica drumul pe care trebuie să-l parcurgă cetăţeanul pentru a-şi obţine drepturi, pentru a beneficia de un serviciu. Deci, trebuie să gândim lucrurile în toate aspectele vieţii, plecând, de exemplu, de la evenimentele de viaţă, certificat de naştere, certificat de căsătorie, după aia obţinerea documentelor, cum sunt paşaportul, permisul de conducere, înmatricularea maşinii. De asemenea, trebuie gândită din perspectiva diferitelor momente: angajare – aici Ministerul Muncii pregăteşte un proiect de digitalizare a relaţiilor de muncă, care este un proiect extrem de important, pe care foarte mulţi oameni îl aşteaptă, accesarea drepturilor ca şi salariat, cum e şomajul tehnic sau şomajul. Şomajul tehnic, de exemplu, l-am acordat foarte simplu: prin aplicaţie online şi, practic, beneficiarul nu a trebuit să efectueze demersuri”, a declarat Ludovic Orban.

Orban mizează pe interacțiunea online, atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru plătitorii de taxe și impozite

„Astfel încât, practic, toată interacţiunea cu mediul de afaceri şi cu plătitorii de taxe şi impozite să fie o interacţiune online, pentru că acolo lucrurile sunt mult mai simple. De asemenea, interoperabilitatea între marile baze de date, care sunt deţinute de sistemele publice, este fundamentală, astfel încât omul, când se duce, să se ducă la o singură instituţie, nu să fie trimis de instituţia respectivă la alte şapte instituţii, ca să îşi obţină adeverinţe, certificate şi alte categorii pentru care pierde timp, bani, energie. Orice informaţie care este deţinută de o altă instituţie publică trebuie să poată să fie accesată de instituţia publică care furnizează serviciul sau asigură aplicarea dreptului pe care îl primeşte cetăţeanul”, a mai spus Orban.

Premierul a mai spus că o condiție de bază la angajarea în cadrul instituțiilor statului va fi, de acum, competența digitală, pe care toți angajații acestora trebuie să o stăpânească.

„Concursurile nu mai trebuie organizate doar de conducătorii de instituţii, trebuie implicat mediul profesional, trebuie implicate universităţile, în stabilirea criteriilor, iar un funcţionar trebuie să fie evaluat doar după performanţele pe care le are, după competenţele pe care le are şi, până la urmă, după capacitatea de a rezolva problemele oamenilor, iar competenţele digitale trebuie să devină o regulă pentru orice persoană care lucrează în administraţie”, a spus, de asemenea, premierul Orban.

Citește și: Profil de candidat – Laura Vicol, pentru Camera Deputaților, din partea PSD

#News