Faptul că traversăm o pandemie nu înseamnă și că trebuie să renunțăm la o viață normală. Cu toate acestea normalitatea este relativă și fiecare dintre noi deține o altă rețetă a fericirii.

Unii aleg să nu se teamă de călătorii, aglomerație sau turismul clasic, în timp ce alții respectă anumite măsuri și încearcă vacanțe mai solitare. Cu toate acestea, sărbătorile de iarnă bat la ușă și fiecare dintre noi are un mic plan. Că acel plan înseamnă sufrageria de acasă sau un hotel prin Alpi, revenim la aceeași sintagmă: suntem diferiți și ne facem planuri diferite.

În ceea ce privește agențiile de turism, principalul subiect rămâne portofelul. Portofelul înseamnă fericire, banii vorbesc și nu vorbesc doar în melodiile celor de la Holograf. Banii opresc circulația și se opresc din circulație, planurile rămân undeva pe hârtie, iar turismul șchiopătează în 2020 mai mult ca niciodată.

”Sunt mulţi care se întreabă ce se va întâmpla, dar nici agenţii de turism nu pot răspunde. Diferenţa față de luna martie sau aprilie este că oamenii nu îşi mai doreau să călătorească, le era frică. Acum, însă, oamenii îşi doresc să călătorească, dar nu le este frică de virus, cât le este frică de restricţiile care pot să apară sau de carantină atunci când te întorci în ţară. Unele lucruri nu pot fi evitate – în speţă, incompetența Guvernului nostru şi este părerea mea -, dar alte lucruri pot fi evitate şi, aici, mă refer la pierderea banilor.

Deosebirea faţă de acum opt luni este că, între timp, au apărut asigurări de călătorie care includ şi clauza COVID, adică, dacă te îmbolnăveşti de COVID în străinătate, nu rămâi al nimănui. Compania de asigurări îţi achită costurile de spitalizare sau orice cost legat de problema medicală. Dar există și asigurări storno care includ clauza COVID. Dacă te testezi înainte de plecare şi te descoperi pozitiv asimptomatic, nu mai poţi pleca, dar îţi recuperezi toţi banii. Asigurarea storno asigură şi accidente, îmbolnăviri sau chiar deces înainte de plecare”, a explicat Răzvan Pascu, la Antena 3.

”Față de cum era în aprilie, martie, mai, la începutul anului, acum şi condiţiile de rezervare sunt mai accesibile. Am văzut rezervări care se pot face şi se pot anula cu până la 48 de ore înainte. Le recomand tuturor care pleacă într-o călătorie în străinătate să mai plătească câteva zeci de lei în plus pe o asigurare storno cu clauză COVID. Nu sunt multe companii de asigurare în România care asigură asta, dar eu ştiu cel puţin trei.

Sunt unele agenţii care au luat decizia să îi testeze pe toţi turiştii care pleacă într-un grup – şi au obţinut preţuri preferenţiale de la clinicile medicale –  astfel încât să ştie toţi că sunt ok în momentul în care pleacă, chiar dacă destinația respectivă nu o cere. Şi aici mă refer în special la destinațiile intercontinentale. Nu mă refer la Europa pentru că Europa este o problemă acum. Nu prea avem unde să mergem în Europa. Fie nu ne primesc ei, fie trebuie să stăm în carantină când ne întoarcem”, a mai spus Răzvan Pascu.

Citește și: Turist în dormitor: De Crăciun, fii mai bun și stai acasă

#News