Clotilde Armand, pe urmele lui Drulă

Au fost demolate chioșcurile din stația de metrou Gara de Nord

O nouă serie de spații comerciale fără autorizație au fost puse la pământ, de data aceasta cele din stația de metrou Gara de Nord, a anunțat edilul Sectorului 1, Clotilde Armand. Pentru stațiile de pe raza sectoarelor 3 și 5, ministrul Drulă a precizat în urmă cu ceva vreme că au fost depuse solicitări către primăriile acestor sectoare, pentru a se putea intra si acolo în legalitate.

„Am demolat construcțiile ilegale de la stația de metrou Gara de Nord. Sper să fie un semn pentru toți cei care cred că noi ezităm să punem legea în aplicare. Reamintesc că Primăria Sectorului 1 sprijină comercianții de bună credință urmând ca aceștia să fie ajutați să-și desfășoare activitatea într-un alt spațiu”, a scris Clotilde Armand, pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Metroul, modernizat cu sprijinul studenților arhitecți

Notificarea demolărilor, în urmă cu mai bine de o lună

Reamintim că, pe 25 martie, Metrorex a notificat firma care administrează spaţiile comerciale ca, în regim de urgenţă, să fie eliberate toate spaţiile comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou până la data de 2 aprilie. Astfel, aceste spații urmează să fie predate administratorului reţelei de transport subteran.

A doua zi, la stația de la Piața Unirii a avut loc un protest, ca apoi să fie oprită activitatea tuturor garniturilor de tren. Au urmat negocieri, discuții, iar ministrul Drulă a fost foarte dur la adresa sindicalistului Ion Rădoi. „Când interese mafiote sunt amenințate, o mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegii și sinecuri.Faptul că sindicatul USLM blochează metroul bucureștean este o palmă dată întregii Românii”, nota ministrul la acel moment.

Contract expirat, pericol pentru cetățeni

Compania Metrorex spune că din 2018 a expirat contractul cu sindicatul USLM condus de fostul parlamentar PSD Ion Rădoi prin care formațiunea sindicală închiria spațiile comerciale. Totodată, Metrorex afirmă că spațiile comerciale sunt un pericol pentru siguranța cetățenilor și că pentru acestea nu au fost identificate autorizații de construire emise.

Potrivit Metrorex, citat de HotNews, pericolul pe care acestea îl reprezintă pentru siguranța călătorilor și a infrastructurii de metrou este unul iminent pentru că: spațiile reprezintă obstacole în calea de evacuare în caz de urgență; îngreunează accesul la hidranții interiori și nicio construcție după 2010 nu are aviz ISU.

Citește și: Demolarea de la metrou continuă. Urmează Sectoarele 3 și 5