Diana Șoșoacă, „pe mute” senatorial timp de trei luni

Este pentru prima dată când Biroul permanent dă o astfel de sancţiune

Senatorul independent Diana Șoșoacă a fost sancționată de conducerea Senatului pentru încălcarea demnității funcției. Aceasta a primit avertisment scris, din partea Biroului Permanent al Senatului, la sesizarea inițiată de liberala Alina Gorghiu. Senatorul ex PAUR a fost acuzată de instigare la ură, xenofobie, extremism, nepurtarea măștii, sfidarea legilor și a „normelor de bun-simț”. 

Astfel, pentru o perioadă de trei luni, Diana Șoșoacă nu va avea dreptul să reprezinte Camera superioară a Parlamentului în relațiile interne și externe, dar va putea contesta această decizie în următoarele 15 zile.

„Acest avertisment scris atrage după sine imposibilitatea doamnei senatoare de a reprezenta Senatul României în relaţii interne şi externe pentru o perioadă de trei luni. Din păcate, este o situaţie nouă cu care ne confruntăm. Este prima şi sper ultima situaţie de acest gen în acest mandat, în această legislatură şi de la început am făcut apel la calm, la raţiune, pentru că suntem aici să dezbatem idei pentru cetăţeni. Nu suntem aici să ne insultăm, nu suntem aici să dăm acest ton agresiv al discursului public”, a declarat Anca Dragu, șefa Senatului.

Sancțiunea este una simbolică

Inițiatoarea sesizării împotriva senatorului Diana Șoșoacă, Alina Ghorghiu a precizat că sancțiunea este una simbolică, dar care trebuie să protejeze Senatul de derapajele la care a fost supus în numai câteva luni de către ieșirile Dianei Șoșoacă.

„Sancțiunea este una simbolică. Nici nu s-ar impune altceva pentru un demnitar. Nu facem rechizitorii, nu dorim să aplicăm o pedeapsă, urmărim o sancțiune cu scop unic de a apăra Senatul de derapaje.

Pentru că nu unul-doi senatori sau 135, avem îndatoriri, ci toți 136, inclusiv Diana Șoșoacă. Iar atunci când exercităm abuziv mandatul de senator, sigur nu respectăm alegătorii. Ceea ce grav”, a scris Alina Ghorghiu, pe pagina sa de Facebook.

Senatorul Diana Șoșoacă este cunoscută pentru contestarea a tot ce ține de pandemie, chiar negând existența acesteia, dar și împotriva măștii de protecție ori a restricțiilor impuse de autorități.

Citește și: Diana Șoșoacă, scandal cu Scântei în Parlament