Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a anunțat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că au fost desființate 63 de spații comerciale din 10 stații de metrou, dintre care șapte erau din sectorul 4. Totodată, acesta e menționat că Metrorex a depus solicitări către Primăriile Sectoarelor 3 și 5, următorul pas spre intrarea în legalitate.

„Seara trecută, 63 de spații comerciale amplasate ilegal pe domeniul public al statului au fost desființate în 10 stații de metrou. Mulțumesc primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, primarilor sectoarelor 1, Clotilde Armand, 2, Radu Mihaiu, și 6, Ciprian Ciucu, care au desfășurat în ultimele 2 săptămâni activități de desființare a construcțiilor ilegale. Ieri seară, într-o acțiune amplă, primăria sectorului 4 a desființat spații ilegale din 7 stații de metrou (Piața Unirii 1, Constantin Brâncoveanu, Piața Sudului, Eroii Revoluției, Apărătorii Patriei, Tineretului, Timpuri Noi)”, a scris Cătălin Drulă, pe Facebook.

Notificarea, de „Bunavestire”

Reamintim că, pe 25 martie, Metrorex a notificat firma care administrează spaţiile comerciale ca, în regim de urgenţă, să fie eliberate toate spaţiile comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou până la data de 2 aprilie. Astfel, aceste spații urmează să fie predate administratorului reţelei de transport subteran.

A doua zi, la stația de la Piața Unirii a avut loc un protest, ca apoi să fie oprită activitatea tuturor garniturilor de tren. Au urmat negocieri, discuții, iar ministrul Drulă a fost foarte dur la adresa sindicalistului Ion Rădoi. „Când interese mafiote sunt amenințate, o mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegii și sinecuri.Faptul că sindicatul USLM blochează metroul bucureștean este o palmă dată întregii Românii”, nota ministrul la acel moment.

Demolare cu scandal

Cu toate că demolarea spațiilor comerciale de la metrou era programată pentru 5 aprilie, ea a început abia miercuri, în stațiile de metrou de pe raza Sectorului 2, startul fiind dat din stația Ștefan cel Mare, în prezența edilului Radu Mihaiu. Demolarea celor cinci spații comerciale de la metroul din Pipera a fost una presărată cu scandal și nemulțumiri, atât din partea comercianților, cât și al călătorilor, care s-au trezit cu gura de metrou închisă mai devreme, pentru ca operațiunea de demolare să se desfășoare în siguranță.

Citește și: Protest spontan în stația de metrou Piața Unirii. Circulația trenurilor, dată peste cap