Liviu Pleșoianu FOTO Facebook

Liviu Pleșoianu își dă cu părerea

E păcat să fii înzestrat cu păreri și să nu le dai pe țeavă de fiecare dată când îți vin. Nu de alta, dar avantajul lui 2020 este că părerile tale sunt la un click distanță de a fi împărtășite tuturor. Acum nici nu mai trebuie să ieși în piață cu pancarte sau cu vreo portavoce. Nu, acum e suficient să-ți mufezi device-ul la internet, să intri pe Facebook și să postezi. Și gata!

Cam cum face, de altfel, de fiecare dată când are ocazia și Pleșoianu, acest pesedist contra sistemului. Astfel, dacă Liviu ar fi avut o putere supremă, executivă, chiar, l-ar fi suspendat pe Iohannis cât ai zice Hermannstadt! Nu de alta, dar prea și-a luat președintele nasul la purtare și calcă peste Constituție cum îl taie pe el cheful!

„L-aș fi suspendat pe Iohannis fără să clipesc încă din decembrie 2016. Când un Președinte o ia razna pe câmpii cu Constituția lipită de talpă, ai OBLIGAȚIA de a demara procedura de suspendare!”, declara acesta de curând pe pagina de socializare

Trebuia oprit de multă vreme… Am cerut suspendarea Insului Bizar încă din decembrie 2016, de cel puțin 30 de ori! Când un Președinte ajunge să suspende țara, Parlamentul are OBLIGAȚIA de a-l suspenda pe el, dincolo de orice calcule electorale!

”Zicea Bizarul din Deal acum două zile că va vorbi cu Barna despre… „prafuri”. Cred că au vorbit mult și, la final, #inspirat fiind, Maxilar-Rigid a hotărât că… Cîțu.

P.S. Bizarul din Deal își bate joc de români, asta e evident. Tot evident e însă și faptul că foarte mulți români n-au nicio problemă cu asta…”, scrie Liviu Pleșoianu, pe Facebook.

Citește și: Alegerea președintelui Iohannis în funcția de premier este Florin Cîțu

#News