Potrivit unui studiu care a acoperit un număr de 30 de state, pandemia cu coronavirus a făcut tot mai complicat accesul la activitatea fizică pentru cetățenii din întreaga lume. Aproximativ o treime dintre respondenți a câștigat în greutate de la debutul pandemiei.

Analiza a fost dată publicității de compania Ipsos MORI, media de îngrășare la nivel mondial, de la izbucnirea pandemiei, fiind de 6,1 kilograme, arată Digi Sport.

Conform analizei, 31% din populație recunoaște că a câștigat în greutate în această perioadă. Cercetarea, realizată între 23 octombrie și 6 noiembrie, relevă că Spania este cea mai afectată țară europeană în această privință.

În ceea ce privește restul Europei, alte state unde populația se luptă cu kilogramele în plus sunt Italia și Marea Britanie. La polul opus, cei care au rămas constanți în ceea ce privește silueta sunt belgienii și francezii. La nivel mondial, singurele țări care nu bifează kilograme ”pandemice” sunt China și Malaezia.

Statele unde populația a fost cea mai afectată de kilogramele suplimentare, sunt, conform studiului, Brazilia și Chile, unde 52%, respectiv 51% dintre persoane au declarat că au acumulat mai multe kilograme de la startul crizei sanitare.

Experții afirmă că atât izolarea, cât și alimentația necorespunzătoare au dus la o legătură evidentă între obezitate și stilul de trai adoptat de multe persoane pe durata pandemiei.

Pandemia a fost scuza perfectă pentru a renunța la sala de sport și a rămâne acasă, unde am mâncat bogat”, explică specialiștii.

Nici viciile nu au fost ignorate

Pe lângă lipsa mișcării, alimentația necorespunzătoare și consumul de alimente considerate periculoase pentru siluetă și sănătate, multe persoane au abuzat și la capitolul alcool sau fumat.

De exemplu, în Australia și Statele Unite o cincime din populație (20%) a consumat mai mult alcool.

Consumul de alcool a fost privit de mulți ca pe un mod de a trece peste zilele de izolare, din ce în ce mai mulți psihologi fiind contactați pentru tratamentul dependenței de alcool.

Citește și: Concluzia psihologilor: coronavirusul a dus la alcool și violență

Foto