S-au gândit și guvernanții de acum să se joace și ei nițel cu pensiile magistraților. Toți s-au cam jucat, de ani de zile, de când au fost legiferate pensiile speciale ale magistraților. Acum, a venit rândul guvernului Orban să se joace și el cu nervii judecătorilor, procurorilor și grefierilor.

Spun „joc” pentru că nici o pensie specială din magistratură nu va fi eliminată. E doar propagandă care prinde la popor: „foarte bine, noi de-abia ne ducem zilele, iar ăștia care judecă au pensii uriașe! Să li se taie!” zice populația nemulțumită!

Probabil că oamenii au dreptate dar niciodată nu se va întâmpla așa ceva! Cum spuneam, este doar un joc de imagine al politicenilor, bun numai să ațâțe pofta de răzbunare a poporului. Este un joc al nervilor în care ambele părți negociază: “noi suntem jupânii la putere acum, aveți grijă de eventualele noastre dosare care ajung la voi!”, zic PNL și Iohannis.

“Hai, legați-vă de pensiile noastre și atunci chiar o să avem <<grijă>> de dosarele voastre!”, zic magistrații, prin diverse organisme de breaslă, mai ales în negocierile din culise la vârf. Și uite așa se  joacă „win-win„. Câștigă toți, mai puțin populația care rămâne cu gura căscată și se uită ca prostu’-n traista goală!

Păi, ia gândiți-vă numai la o singură speță: cum să-i taie pensia uriașă Ioahannis și Orban Liviei Stanciu, fostă șefă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de unde a ieșit la pensie, și actuală judecătoare la Curtea Constituțională, cu salariu uriaș?!

Pentru o simplă edificare, iată ce venituri a avut Livia Stanciu anul trecut, conform declarației de avere publicată pe site-ul Curții Constituționale: salariu 283.956 lei (aprox. 56.790 euro) ca judecător al CCR și 454.716 lei (aprox. 90.940 euro), din pensie și câteva diferențe salariale restante.

Deci, pensionara care încă judecă spețele constituționale, în total a câștigat anul trecut 783.672 lei (147.730 euro), adică vreo 12.300 euro pe lună. Așadar, o “cumulardă” putred de bogată! Este adevărat, în 2014, i-a dat liber la candidatură pentru președinție lui Iohannis, judecat atunci la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru incompatibilitate.

Ca să nu mai vorbim de pensia fostului procuror general Augustin Lazăr. Păi, Ludovice, ți s-a urât cu libertatea!? Ai grijă, că guvernările în România sfârșesc, odată și odată, la Rahova și Jilava!

Rareș Bogdan: PNL este obligat să anuleze pensiile speciale

#News      Sursa foto