Băuturile alcoolice, mai scumpe cu 15% de anul viitor

Costul materiilor prime şi al materialelor s-a majorat cu procente cuprinse între 30% şi 80%.

Băuturile alcoolice se vor scumpi cu 15% de anul viitor, în urma actualizării nivelului accizei la alcool şi băuturi alcoolice cu inflaţia, ceea ce va duce la o creştere semnificativă a pieţei de alcool contrafăcut, arată Spirits România, asociaţie non-guvernamentală şi independentă ce reuneşte principalii producători şi importatori de băuturi spirtoase din România, potrivit ziare.com.

Soluţia propusă de industrie este amânarea actualizării nivelului accizei la alcool şi băuturi alcoolice cu inflaţia anuală până la 1 ianuarie 2024 şi limitarea creşterii anuale la un maxim de 5%, care să protejeze industria de şocurile inflaţioniste.

„Oricum, în 2022 nivelul accizei a fost deja majorat de două ori (1 ianuarie cu 3,6% şi 1 august cu 5%), fiind astfel acoperită actualizarea cu evoluţia inflaţiei / Indicelui Preţurilor de Consum”, a declarat Tudor Furir, preşedintele asociaţiei Spirits România.

Anul trecut, contribuţia industriei de băuturi spirtoase la bugetul de stat din acciza la alcool etilic a fost de 850 milioane lei, potrivit datelor ANAF. Cei mai afectaţi sunt producătorii cu capacităţi de producţie locală, ale căror costuri au crescut  în ultimul an, pe fondul crizelor generate de pandemie şi de războiul din Ucraina.

Costul materiilor prime şi al materialelor s-a majorat cu procente cuprinse între 30% şi 80%, punând presiune pe costurile de producţie

 O creştere suplimentară cu aproximativ 15% (inflaţia anuală prognozată pe anul 2022) de la 1 ianuarie 2023 ar determina o creştere a preţului la raft al băuturilor spirtoase cu concentraţie alcoolică de 40% grade cu minimum 4,5 lei/litru, potrivit asociaţiei. Conform datelor asociaţiei, majorarea cu 42% a accizei în 2013 a determinat în intervalul 2013-2014 o scădere a pieţei fiscalizate a bauturilor spirtoase de 30%, în schimb reducerea cu 30% a accizei în 2016 a avut drept rezultat în ultimii 6 ani scăderea pieţei nefiscalizate cu aproximativ 25% şi dublarea veniturilor colectate la bugetul de stat, care au înregistrat 171,75 milioane euro în 2021 pentru toată piaţa băuturilor spirtoase.

Reprezentanții elevilor reclamă întârzieri la plata burselor școlare