Reprezentanții elevilor reclamă întârzieri la plata burselor școlare

Bursele se asigură din bugetele locale ale unităților sau subdiviziunilor administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație. 

Banii pentru bursele de merit, de performanță, de studiu și de ajutor social nu au fost acordați elevilor, deși termenul limită legal era data de 15, potrivit ziare.com.

Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1138/2022, „în anul școlar 2022-2023, cuantumul minim al burselor lunare de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar cu frecvență, este de 500 de lei, pentru bursa de performanță, 200 de lei, pentru bursa de merit, 50 de lei, pentru bursa de studiu, 200 de lei, pentru bursa de ajutor social.

Bursele se asigură din bugetele locale ale unităților sau subdiviziunilor administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație. 

„Bursele se plătesc la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. În mod normal, ministerul Finanțelor face plățile către Direcțiile Finanțelor Publice din teritoriu care direcționează către UAT-uri, iar UAT-urile către școli”, explică ministerul Educației, pentru edupedu.ro.

Robert Avram, președintele Consiliului Național al Elevilor, a declarat că oficialii nu au nicio scuză în distribuirea banilor.”Nu este firească această situație. Guvernul s-a lăudat recent, când a fost aprobată hotărârea de Guvern pentru stabilirea cuantumului minim al burselor cu faptul că nu vor mai întârzia plățile, stabilind termenul de plată la data de 15 a fiecărei luni. Acum, Ministerul Educației aruncă pisica către Ministerul Finanțelor, ei fiind responsabili de gestionarea plăților. Da, mecanismul prin care banii ajung la elevi este unul foarte greoi (inclusiv acest factor favorizează intârzieri), însă Guvernul nu are nicio scuză. Este nevoie să găsească soluții pentru ca elevii să beneficieze lunar, așa cum prevede legea, de burse”, a declarat acesta.

Compania grecească PPC vrea să cumpere Enel România