Rareș Bogdan / Foto: Facebook

Europarlamentarul Rareș Bogdan nu este foarte sigur că alegerile locale se vor organiza atunci când sunt stabilite, adică pe 27 septembrie 2020. În opinia acestuia, ținând cont de situația epidemiologică a ultimei perioade, dacă lucrurile nu se schimbă până la data stabilită, avem toate șansele ca alegerile să fie din nou amânate. Sau cel puțin asta ar trebui să fie concluzia firească, cea adaptată perioadei.

În același mesaj, Rareș Bogdan declară că și-ar fi avertizat colegii din PNL, cei de la guvernare, asupra riscurilor perioadei, menționând că neglijența de care dau dovadă, atât oamenii, cât și localurile de pe litoral este de neconceput. În acest sens, Rareș Bogdan propune amenzi drastice și acolo unde situația o cere, chiar ridicarea autorizației de funcționare.

Rareș Bogdan: „Respect pentru Arafat și pentru epidemiologi”

„Nu putem să închidem țară. Trebuie să inasprim serios controalele în locul unde nu se respectă regulile și distanțarea. Mă uit la cifre. Lucrurile nu sunt deloc de neglijat. Mă îndoiesc că vom mai avea alegeri în septembrie. Eu le-am spus colegilor mei, ce se întâmplă pe litoral este incredibil. În mai multe cazuri ar trebui retrase autorizațiile de funcționare. Nu e posibil să fie nevoie să mergi cu jandarmii peste ei ca să înțeleagă”, a declarat acesta.

Citește și: Coreea de Nord se confruntă cu „primul” caz de Covid-19

#News