Deși scriem despre această expoziție extraordinară de sculptură la modul retroactiv, ea fiind încheiată din data de 20 ianuarie 2020, nu avem cum să nu apreciem eforturile Primăriei Sectorului 1 de a aduce arta mai aproape de oameni. Și când spunem artă, nu ne referim la orice fel de expoziție, ci de „Nobelul” sculpturii.

Astfel, primarul sectorului 1, Dan Tudorache, a fost și el prezent la expoziția „Mircea Roman – 30 ani de sculptură”, așa cum era de așteptat, aceasta fiind găzduită în holul Primăriei Sectorului 1 din București. La eveniment au fost prezenți, așa cum spuneam, Dan Tudorache, plus o serie de specialiști precum istorici de artă, însă și prieteni ai artei, în sine.

Iată ce declara Dan Tudorache pe contul său de Facebook, în data de 20 decembrie 2019:

„Începând de azi, Primăria Sectorului 1 găzduiește expoziția personală a sculptorului Mircea Roman.

Las experților plăcerea de a vorbi despre lucrările singurului sculptor român care a câștigat Premiul pentru Sculptură al Trienalei de la Osaka, cel mai mare premiu de acest fel din lume. Sigur o vor face mai bine ca mine.

Tot ceea ce pot face este să vă invit să intrați pe ușa primăriei noastre și în cei 30 de ani de sculptură și de libertate, adică în universul lui Mircea Roman, în fiecare sâmbătă și duminică, între orele 9.00 și 20.00. Merită!”

#1pentrutoti #ExpozitieMirceaRoman #30DeAniDeSculptura

Despre Mircea Roman, personajul principal al expoziției

Cu toate că se bucură de un succes mai mare în străinătate decât la noi în țară, Mircea Roman, născut în anul 1958 și-a făcut studiile la Cluj, în cadrul Academiei de Arte Plastice „Ioan Andreescu”, pe care a absolvit-o în anul 1984. Cu un palmares bogat de premii, acesta se poate lăuda cu Nobelul în sculptură, adică Marele Premiu Trienala de Sculptură din Osaka, pe care l-a primit în anul 1992. Premiile și distincțiile au continuat și anul următor, primind de data aceasta, o bursă de la Delfina Studio, ce l-a ajutat pe artist să pună bazele uneia dintre cele mai mari lucrări de artă ale sale, pe numele de „Omul-Barcă”, lucrare ce ulterior a fost amplasată în Londra, pe malurile Tamisei.

De-a lungul timpului, Mircea Roman a avut expoziții la București, Osaka, Galați, Kobe, Londra și Veneția.

Cornel Nistorescu declara despre artist:

”(…)Mircea Roman este chiar viața de fiecare zi încremenită în formele cele mai neașteptate, pentru că oamenii săi ciopliți în lemn concurează oamenii adevărați, ciobiți, zgâriați, doformi, parcă întorși din nenumăratele și durereoasele lor loviri de muchiile existenței cotidiene. Pentru că Mircea Roman este un artist care se confundă cu subiectele sale.(…) Într-un fel, sculptura lui Mircea Roman se întoarce la oamenii din care s-a inspirat. (..) Nu avem parte de o tăiere de panglici dintre cele însoțite de cântările unui sobor. Arta unui spirit tăcut și îngândurat a intrat pe holurile primăriei restaurate și este gata să-i primească pe bucureșteni. Întâlnirea cu lucrările sale pe holul unei primării ar putea să șocheze. Pentru cetățeanul apăsat de nevoile sale e ca și cum s-ar întâlni cu înfășații mumificați din piramidele egiptene. Omul însingurat, chinuit de suferințe, seamănă cu aceste lucrări, dar și cu bipedul încruntat și furios de pe trotuare. Omul trist și omul violent, omul însingurat și omul stors de stres și revolte, are acum expresiile sale cu pretenții la eternitate”. (Cornel Nistorescu)

Mircea Roman – Bucăți de suflet

#News