TikTok stabilește restricții pentru utilizatorii mai tineri de 18 ani

Timpul va fi limitat zilnic la 60 de minute pentru tinerii cu vârsta sub 18 ani.

TikTok a anunțat că va stabili o limită zilnică de 60 de minute de timp petrecut în fața ecranului pentru utilizatorii cu vârsta sub 18 ani. Adolescenții vor putea opta pentru a nu se supune noii setări implicite, despre care TikTok a spus că va fi implementată “în următoarele săptămâni”, potrivit economedia.ro.

“Dacă limita de 60 de minute este atinsă, adolescenților li se va cere să introducă un cod de acces pentru a continua să se uite, ceea ce le va cere să ia o decizie activă pentru a prelungi acest timp”, a declarat Cormac Keenan, șeful departamentului de încredere și siguranță al TikTok. 

Pentru conturile al căror utilizator are sub 13 ani, un părinte sau un tutore va trebui să seteze sau să introducă un cod de acces existent pentru a permite 30 de minute de vizionare suplimentară după ce limita inițială de 60 de minute este atinsă.

Modificările vin în contextul în care guvernele din întreaga lume sunt foarte îngrijorate de securitatea aplicației și de capacitatea acesteia de a-și modifica algoritmul pentru a impulsiona anumite postări și a face conținutul foarte captivant pentru utilizatorii tineri.

Daca adolescenții optează să renunțe la limita implicită de 60 de minute și stau mai mult de 100 de minute pe TikTok într-o zi, platforma îi va îndemna să stabilească o limită zilnică de timp petrecut în fața ecranului.

Fiecare cont de adolescent va primi o notificare săptămânală în inbox cu o recapitulare a timpului petrecut în fața ecranului. TikTok a precizat că toți utilizatorii vor putea în curând să își stabilească propriile limite de timp de ecran personalizate pentru fiecare zi a săptămânii și să seteze un program de dezactivare a notificărilor. Compania introduce un “memento de somn” pentru a-i ajuta pe oameni să planifice când vor să fie deconectați pe timp de noapte. Atunci când se ajunge la ora stabilită, o fereastră pop-up îi va invita să se deconecteze.

Polițist de la IGPR, reținut de DNA pentru că ar fi cerut mită 300.000 de euro