Galațiul văzut de sus - fotograf Iulia KELT

Pe timpuri, la școală ne învătau cum că orașul Galați este unul dintre cele mai mari orașe din țară, cu o industrie înfloritoare și un peisaj pe măsură, ce-ar putea să atragă atât investitori, cât și turiști. Pe la începutul anilor ‘90, atunci când învățam eu lucrurile astea, le învățam în alt oraș. Între timp, probabil fascinată de lecțiile de geografie, am decis să mă mut în Galați, ocazie cu care am început să observ cu ochii mei că una scrie-n manual și alta-i în oraș.

Undeva prin centrul vechi – foto Iulia Kelt

Locuiesc de câțiva ani buni în orașul de la Dunăre, suficienți cât să mă pot numi acreditată pentru a-mi da cu părerea. Unde mai pui că pasiunile pentru fotografie și plimbatul cu bicicleta mi-au dat ocazia să străbat Galațiul ungher cu ungher, unde-am apucat să văd cam de toate.

Astfel, după acești ani buni de când mă numesc locuitor al orașului Galați, cea mai simplă concluzie pe care o pot trage este că noțiunea de „contrast” pesemne că s-o fi inventat aici, în margine de Moldovă, unde avem, ce-i drept, peisaje de-ți taie răsuflarea, cât și o economie la sol cu un combinat vândut și răsvândut și cu investitori care ori nu vor să ne viziteze, ori vin câțiva ani, constată că-i nasol pe-aici, ca mai apoi să-și ia jucăriile și plece la ei acasă, în țarile străine.

Dunărea în Galați – foto Iulia Kelt

Noroc cu Damen Shipyards, care, adulmecând de la distanță disperarea gălățenilor pentru a avea un loc de muncă, a socotit că aici e rost de forță de muncă pe bani puțini, așadar ne-au umplut cluburile de noapte de șefi olandezi. Chiar și-așa, salariile date de cei de la Damen sutelor (poate chiar miilor) de gălățeni angajați în „port” sunt printre cele mai mari din oraș. Probabil salarii mai mari găsești doar pe la funcționarii din Primărie sau pe la sutele de videochat-uri din oraș. „Sex, drugs & pacănele”, așa cum declara la PRO TV acum ceva vreme, Picu Apostol Roman, viceprimarul agramat cu „treling și lănțau” al Galaților, așezând astfel Galațiul pe harta de entertainment a țării. Să râdă și alții de proștii noștri, că noi am râs până la punctul în care am început s-o dăm din râs în plâns.

Pentru că da, Galațiul e un oraș roșu de ceva vreme, un oraș furat din toate direcțiile, un oraș spoit cu câteva dale și vreo două parcuri, așa, înainte de alegerile locale. Un oraș care a dat omenirii personalități precum Costache Negri, Camil Ressu, Hortensia Papadat-Bengescu ori Calistrat Hogaș. Apoi, s-a săturat și-a început să arunce afară indivizi ca Victor Paul Dobre, Nicolae Bacalbașa ori Dan Nica. Noroc cu fetele de la Andre și cu Florin Ristei, care ne-au mai spălat un pic rușinea. Mulțumim!

Îmi amintesc cum acum câțiva ani, având în vizită o prietenă bucureșteancă, am plimbat-o de vreo cinci-șase ori cu bacul dus-întors până pe malul tulcean, printre navetiști și camioane – ca să mă laud și eu cu ceva. Și-mi mai amintesc și cum, peste încă vreo doi ani, am dus altă cunoștință să viziteze faleza și grădina publică a orașului, după care i-am zis „gata, asta-i tot, te poți întoarce acasă, turul s-a terminat”. Pesemne că la a doua vizită deja-mi scăzuse entuziasmul și mi se amplificase doza de nihilism și de cinism. Pentru că asta pățești în Galați, ori dezvolți un simț al umorului întunecat, ori te transformi într-un om posomorât și îngrijorat. Să-l numim mecanism de supraviețuire post-apocaliptic.

Pe faleză, la „zid” – foto Iulia Kelt

Dacă acum m-ar mai vizita cineva, l-aș duce și la Grădina Botanică. De ce nu mi-o fi venit mie ideea asta mai devreme? Le prelungeam, astfel, fetelor plimbarea. Barem să merite reparația mașinii dusă prin hârtoapele cu nume de străzi de pe aici.

Grădina Botanica – foto Iulia Kelt

#News