Nu există un șef perfect, așa cum nu există un angajat perfect. Nu există performanță fără cafea, așa cum nu există lene care să nu fie pedepsită. De regulă, pedepsele sunt aplicate de către angajator și vin sub forma avertismentelor orale, avertismentelor scrise și pot ajunge până la desfacerea contractului de muncă. Desigur, pot fi și simple mustrări. Sau pot fi înjosiri publice. Totul depinde de șef.

Dar ce se întâmplă când pedepsele se aplică fix invers? Ce se întâmplă când angajatul decide să-și disciplineze șeful?

O româncă din Marea Britanie a fost condamnată la închisoare pentru că a pus detergent în cafeaua șefei sale, din ”răzbunare”.

Aurora Iacomi, 32 de ani, a susținut în timpul procesului că a turnat lichidul în cafeaua Angelinei Raychinova pentru a-i face o ”farsă”. Declarația nu a fost văzut cu ochi buni de către anchetatorii din Londra. Aceștia au stabilit că românca a decis să se răzbune, după ce șefa ei a criticat-o în fața colegilor.

Repet, nu există șeful ideal, dar, pentru românca stabilită în Redbridge, relația șef-angajat se cam termină în închisoare. Femeia a fost condamnată la 10 luni cu executare, pentru acuzația de administrare a unei substanțe nocive, relatează BBC.

Se pare că respectivele femei implicate în această poveste de răzbunare nu s-au înțeles niciodată prea bine. Instanța a ajuns la concluzia că există un ”istoric lung de tensiuni legate de relațiile de muncă”.

Pe data de 22 aprilie, Angelina Raychinova a criticat-o dur pe Aurora Iacomi în fața colegilor. Desigur, românca s-a simțit umilită. Angelina își lăsase termosul cu cafea în camera destinată personalului. ”Când s-a întors, a luat o gură de cafea din termos și a simțit imediat o senzație de arsură pe buze și a scuipat conținutul”, a declarat procurorul Philip Allman.

Angelina Raychinova a sesizat apoi că lichidul din termos mirosea a „Graffi Green”, un detergent foarte puternic folosit pentru îndepărtarea graffiti-ului.

Citește și: Loredana pozează goală, românii sunt scandalizați: ”Nu îți e rușine să te pozezi așa?”

#News