Mita. Sau șpaga. Pentru cei care au impresia că mita s-a născut în România o dată cu DNA, am o veste proastă: mita în România a existat dintotdeauna, dar a avut diverse denumiri și forme.
Când eram eu mică, undeva înainte și câțiva ani buni după Revoluție, mita se numea subtil ”atenție”. Nu te puteai duce nicăieri, nu puteai obține nimic, fără acea ”mică” atenție. Unde ”mică” depindea de importanța serviciului cerut, dar și a persoanei căreia îi cereai serviciul. Putea fi orice, începând de la o ciocolată sau o cafea mai bună, eternele pachete de Kent necartonat, cu castelul pe ele, până la un parfum obținut prin cine știe ce mijloace din străinătate (sau de la cunoștințe care aveau cunoștințe în străinătate – cărora le dădeai, bineînțeles, o atenție). ”Atenția” efectivă în bani era pentru chestii mai importante și, de obicei, nu se rezuma la câțiva lei; și serviciul, și compensația erau pe măsură.
Ca să ți se oprească niște marfă mai de doamne-ajută la Alimentara sau la Aprozar – dădeai o mică atenție. Ca să te rezolve mai fără stat la coadă și, eventual într-un timp mai scurt, la Poliție – o mică atenție. Legalizarea unui act rapid și fără cozi? O mică atenție și totul mergea ca pe roate. Nu intrăm în polemici despre cum viața era grea în perioada ceaușistă, și toată lumea se descurca cum putea, pentru a supraviețui și a duce niște banane necoape acasă, la copii. Ăsta e un subiect pentru altă dată.
Ajungem direct după Revoluție, când ori mica atenție a devenit din ce în ce mai folosită, ori am crescut îndeajuns de mult pentru a o observa:
Voiai pașaportul mai repede? Clar știai pe cineva, care știa pe cineva care te putea ajuta. Voiai să-ți scoți/înlocuiești buletinul? Se oferea cineva să te ajute. Carnetul de șofer? Las`pe cunoștința cunoștinței, că te rezolvă! Contra unei mici atenții, bineînțeles.
Mica atenție a ajuns de-o importanță vitală. Chiar în cazuri în care nu era nevoie/nu se cerea, românul a ajuns să o folosească. A ajuns într-un punct în care nu mai concepea nici un serviciu care, de fapt și de drept, trebuia îndeplinit legal, rapid și fără implicații bănești, fără o atenție. Cât de mică.
Așa ne-am îndreptat, ușor-ușor, înspre: ”Îmi dau carnetul. Sunt sigur pe mine, știu tot ce e de știu, conduc exemplar, dar o să împing un plic polițistului, că altfel e posibil să nu mă treacă”; ”Am învățat pentru examen, dar îi dau profului plicul, că altfel nu mă trece”; ”O să mă operez de apendicită; să-i dau medicului plicul și asistentelor dreptul, că altfel mai știu eu cum se comportă cu mine?”
Mica atenție a fost înlocuită direct de mită crasă și pe față. Uneori necerută, de cele mai multe ori nejustificată. Și tot românul, ăla care a împins plicuri peste tot, de câte ori a avut ocazia, a ajuns să se plângă de cât de corupți sunt toți și de cum nu mișcă nimic în țara asta, fără ”să dai dreptul”. A continuat să vâre plicul în buzunarele tuturor și-a continuat să se plângă de chestia asta.
La întrebarea ”Da` ți-a cerut? Știi că e dreptul tău să profiți de X serviciu fără să dai mită și, în caz de-ți cere, e dreptul și datoria ta să anunți poliția” de cele mai multe ori răspunsul a fost ”ei, lasă, dau bani, da`măcar știu că mă ajută, altfel nu știu dacă mă rezolvă cum trebuie ” și ”da, da, la poliție; păi ăștia-s cei mai corupți dintre toți!”
Vremea a trecut. Mita a devenit din ce în ce mai ilegală. Peste tot în instituțiile publice au apărut mesaje cu ”darea și luarea de mită constituie infracțiune”. Parte dintre bugetari au început să refuze, nu doar de fațadă, mita. Parte din lume a înțeles că nu e ok. Nici să dai, nici să primești, nici să ceri. Au început procese, puneri sub acuzare, mediatizare și încercari de dezintoxicare a românului de conceptul de mită. Pentru că da, este un microb; odată ce ți-a intrat în sânge (sau în obișnuință, în cazul de față) mai greu te dezveți.
Dovadă stă, cel mai recent, cazul Beuran: există martori, înregistrări și interceptări în baza cărora s-a dispus punerea sub acuzare și arestul (la domiciliu, ce-i drept) a medicului Beuran, pentru luare de mită în valoare de 10.000 de euro, în 2018, pentru crearea unui post de asistent la Universitatea de Medicină și Farmacie a Universității București.
În ciuda acestora, au existat aproximativ 15 persoane, în frunte cu Gelu Vișan (fost parlamentar PDL, membru al Parlamentului, actual deputat) care au protestat împotriva procurorilor care l-au reținut pe Beuran.
Știu, nevinovat, până la proba contrarie. Dar ce valori susții tu, deputat roman, în condițiile în care iei apărarea, vocal și violent, unei persoane acuzate de luare de mită? Și, mai important, restul persoanelor care i s-au alăturat, ce valori susțin? Ce valori dau mai departe? Ce o să-și învețe copiii? Că e ok să dai/ceri mită, dar că cei care te-au prins sunt cei care trebuie, de fapt, pedepsiți? S-a evoluat de la ”hoțul neprins, negustor cinstit” la ”hoțul prins are nevoie de tot sprijinul, pentru a putea și noi să furăm, în continuare”?
Dezintoxicarea de alcool durează între 3 și 7 zile. Cea de droguri – de la o săptămână la 6 săptămâni, în funcție de cantitatea și drogul folosit. Dezintoxicarea de luare/dare de mită se pare că durează de 30 de ani, și încă nu ne-am vindecat complet.
Citește și: Fake News-ul, la fel de periculos ca virusul
