Gabriela Firea

Edilul Capitalei, Gabriela Firea a postat în urmă cu foarte puțin timp un mesaj pe contul său de socializare în care anunță că platforma pacient.assmb.ro este un real succes la numai o lună de la lansare. În această perioadă, s-au înscris aproximativ 2.600 de persoane, ceea ce reprezintă un pas înainte. De asemenea, aceasta a mai ținut să menționeze faptul că platforma este susținută de 500 de medici cu diferite specilizări, cât și de angajați ai Primăriei Municipiului București.

„#ConsultatiiMedicaleLaDistanta
#Diagnostice #Retete #Concedii
Sănătatea bucureștenilor este, mai ales în această perioadă, prioritatea numărul 1 pentru Primaria Capitalei si, pentru aceasta, am lansat doua servicii care s-au dovedit extrem de utile: este vorba despre platforma medicala gratuita si serviciul de asistență medicală telefonică dedicat în special persoanelor de vârsta a treia.

Aceste facilitati au fost extrem de cautate, in mai putin de o luna de la lansare.

Firea: Pe platforma pacient.assmb.ro, unde colaboreaza aproape 500 de medici din peste 30 de specializări, angajați în spitalele Primăriei Capitalei, in mai puțin de o lună, s-au înscris, în total, 2.600 de persoane.

Aproape 2.200 de cazuri s-au rezolvat deja, iar restul de circa 400 sunt in curs de soluționare. Cele mai solicitate specializari in aceasta perioada au fost Pneumologia, Medicina internă, Psihiatria, Gastroenterologia și Dermatologia.

In ceea ce priveste serviciul de asistenta medicala telefonica, in nici două săptămâni de când funcționează, numărul celor care au sunat la Call Center 0374 887 887 a crescut permanent, ajungând la aproape 500 de apeluri.

Concret, serviciul de asistență medicală telefonică este destinat în special persoanelor de vârsta a treia, care nu au acces la tehnologie sau nu sunt familiarizate cu mediul online, așadar nu pot folosi platforma de consultații online pacient.assmb.ro.

Astfel, începând din data de 6 aprilie 2020, medici din cadrul cabinetelor medicale universitare oferă, prin intermediul acestui Call-Center, informații și îndrumări tuturor celor care au nevoie de ajutor și le facilitează apelanților folosirea platformei de evaluare medicală la distanță deservită de medici specialiști din 18 spitale aflate în subordinea Primăriei Capitalei.

Din cele aproximativ 500 de apeluri, aproape jumătate din cazuri au fost înscrise pe platforma de consiliere pacient.assmb.ro, iar restul situațiilor au fost rezolvate telefonic de medicii de la Call Center, fiind vorba în general despre concedii medicale sau rețete.

Multumesc medicilor implicati in acest program care au dorit să se implice pentru a-i ajuta pe pacienți si a explicat ca se analizeaza posibilitatea ca si dupa incheierea starii de urgenta, aceasta interacțiune a pacientilor cu specialistii sa continue.

Pe grupe de vârstă, circa 70% din cei care au apelat linia de Call-Center au vârste peste 70 de ani, fiind vorba de persoane vulnerabile și cu un grad de mobilitate mai redus, care în multe cazuri au și un nivel scăzut de cunoștințe în ceea ce privește utilizarea tehnologiei actuale (internet, computer, smartphone).

Cei tineri, aproximativ 30% dintre apelanți, au avut nevoie de eliberare de rețete din partea unui medic sau de concedii medicale.

Directorul medical al ASSMB, Turkes Ablachim: “În aceste timpuri, prioritatea noastră este să asigurăm protecţia pacienţilor, să păstrm regulile de distanţare socială, dar în acelaşi timp nu dorim ca pacienţii noştri sau potenţialii pacienţi să se simtă abandonaţi, să aibă senzaţia că nu mai pot beneficia de asistenţă medicală.

Inca de cand s-a prefigurat aparitia acestei pandemii am analizat priorităţile pe care trebuie să le îndeplinim pentru cele 19 spitale pe care le administram si am inceput o serie de teste pentru realizarea acestei platforme online astfel incat, imediat dupa decretarea starii de urgenta platforma pacient.assmb.ro a fost functionala iar faptul ca au fost atat de multe solicitari ne confirma ca este vorba despre o initativa foarte utila pentru bucuresteni.

Ne-am dorit astfel sa ii ajutam pe bucurestenii care au nevoie de un sfat medical sau de diverse acte medicale sa-si poata rezolva problemele fara sa se mai deplaseze la spital si fara sa mai riste eventuale posibile contaminari.

Totodata, aceasta situatie actuala ne determina sa avem un ritm mai alert in procesul de digitalizare al unitatilor medicale”, a scris Gabriela Firea.

Citește și: Firea: Au ajuns în țară 6000 de teste rapide

#News