Mamele minore care au împlinit 16 ani pot decide pentru ele şi pentru copilul lor

Ele pot obţine unele drepturi financiare, cum ar fi alocaţia de stat pentru copii sau indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care reglementează faptul că mamele minore, care au împlinit vârsta de 16 ani, pot decide pentru ele şi pentru copilul lor în relaţia cu instituţiile statului, potrivit g4media.ro.

Ele pot decide şi pentru obţinerea unor drepturi financiare, cum ar fi alocaţia de stat pentru copii sau indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare dobândirea capacităţii de exerciţiu depline a minorelor care împlinesc vârsta de 16 ani şi care dau naştere unui copil. Acestea vor putea decide pentru ele şi pentru copilul lor, în relaţia cu instituţiile statului, dar şi în obţinerea unor drepturi financiare, cum ar fi alocaţia de stat pentru copii sau indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului.

„Mamele minore, care au împlinit vârsta de 16 ani, au dreptul să decidă cu privire la copilul lor, putând să semneze documente cu caracter medical şi/sau administrativ care au legătură cu îngrijirea, creşterea şi dezvoltarea copilului. (…) În cazul mamelor minore care au împlinit vârsta de 16 ani, indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului, alocaţia de stat pentru copil, atât a mamelor, cât şi a copilului/copiilor lor, precum şi orice alte drepturi legale financiare de care beneficiază copilul/copiii acestora, se acordă mamelor, la solicitarea acestora”, se arată în proiect. Iniţiativa legislativă a fost adoptată şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz. Premii duble la Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40, anunță Loteria Română