CTP - foto Digi24 (captură)

CTP e CTP. Imprevizibil, tranșant. Îl cunoaștem, îi respectăm opiniile la nivel național. Îl știm drept un tip serios și cu ideile tot timpul la el. Și cu debit verbal. Și ce debit verbal! Însă recunosc că l-am văzut râzând destul de rar, așadar intervenția de aseară de la Digi24 m-a mirat și m-a făcut și pe mine să râd de râsul lui.

Invitat la emisiunea moderată de Claudiu Pândaru, CTP izbucnește într-un râs necontrolat și simpatic, atunci când i se dă spre vizionare celebrul clip cu pisica oranj care o ia la goană atunci când îl vede pe Klaus Iohannis „pe sticlă” (video trucat, de altfel).

Acum că l-am văzut pe Cristian Tudor Popescu râzând cu lacrimi, mai am, recunosc, o singură dorință: să-l văd și pe Klaus Iohannis râzând în felul acesta. Nu de alta, însă mereu m-am întrebat care e gluma aia care-l face pe președinte să râdă în hohote, oare? Ori poate dumnealui râde controlat, pas cu pas!

CTP și pisica

„Deci, nu pot să mă stăpânesc. Bietul mâț se uită… Hopaaa! Ceea ce mă face să râd este viteza de execuție extraordinară a felinei… E o reacție foarte inteligentă a pisicului. Știți de ce? Pentru că tocmai s-au îmbolnăvit două pisici în America, acum, de la stăpânii lor. Tușesc, strănută și sunt în letargie.

Știu cum reacționează o pisică. Pisicul ăsta seamănă cu pisica mea. Fac o mărturisire. Am o pisică, asemănătoare cu asta… A mea e mai frumoasă.

Și are astfel de reacții. Are o viteză de execuție uriașă… E antrenată de mine, de mică. Am antrenat-o să mă muște, să sară, tot ce trebuie. Am vrut să o fac o pisică luptătoare și am reușit.

Dar acum e în izolare. Am trimis-o la țară, domne, pentru că mi-a fost frică să nu o infectez. Eu pe ea, nu ea pe mine. Pentru că am văzut acum grija, în legătură cu virusul la animalele de companie… Am văzut repetată această idee – „stați liniștiți că nu s-a demonstrat că poate să treacă virusul de la animal la om”.

Păi, nu sunt liniștit! Că nu se vorbește despre faptul că EU pot să îmi infectez pisica și s-o omor. Asta de ce nu se spune? Că sunt animale? Tocmai, există date acum că de la om la animal este posibilă infectarea. Nu există invers – de la pisică la om. Și asta e considerat liniștitor. E, pentru mine nu e. Am trimis pisica în izolare…”, spune CTP râzând cu lacrimi.

Într-o notă mai serioasă, despre guvernarea PNL, CTP declară:

„Klaus Iohannis a facut (prin anuntarea relaxarii restrictiilor dupa 15 mai, n.red.) o miscare politica si de imagine asa cum vom vedea din ce in ce mai des. Perioada romantica a COVID-ului s-a cam terminat. Urmeaza batalia politica la sange, pe care o stim cu totii. A fost un moment la inceput, ‘Domn’e, murea lumea’, a fost emotie, ceva nou (…) Vom asista la ascutirea cinica a luptei politice. Primul pas l-a facut Klaus Iohannis”, a spus Cristian Tudor Popescu (CTP).

„Indiferent cati oameni vor muri, cati se vor mai infecta, indiferent de cifre, Guvernul tot va trebui sa relaxeze lucrurile pentru ca va incepe sa piarda masiv, a inceput deja sa piarda electoral, sub tirul opozitiei care va deveni tot mai brutal”, a mai declarat Cristian Tudor Popescu (CTP).

Ludovic Orban, atitudine dictatorială

Pai ăsta e comportament de dictator. Toti dictatorii desființau Parlamentul și discutau ei cu poporul. Este comportamentul fundamental a lui Stalin, Hitler, Ceaușescu. Cum să spui așa ceva? Știu mațele împuțite ale politicii, i-am mirosit dejecțiile 30 de ani, dar sunt niște limite, cum să spui așa ceva ca premier al României?”, concluzionează acesta.

Citește și: La o cafea cu Ludovic Orban pe vreme de pandemie

#News