Ludovic Orban vorbește despre granițe deschise și cafenele închise. Nu știu cine a adus în discuție deschiderea cafenelelor și a restaurantelor și nu știu dacă să mă amuz sau nu. Adică, nu prea văd sensul întrebării.

Se ridică (parțial) anumite restricții. E posibil ca școala să se facă doar on-line. Dar, e la fel de posibil ca elevii să se întoarcă la școală după data de 15 mai. Da, cu măști gratuite. E posibil să se reia cursul (aproape) normal al vieții și sperăm ca virusul va dispărea până la toamnă. Cu toate că suntem un popor cam pupăcios din fire. Și ne cam plac locurile publice unde se servesc băuturi și mâncare.

Ne bucurăm că nu va mai fi nevoie de declarația pe propria răspundere. Și facem un salt imens gândindu-ne la cafenele când țara cam arde. Să nu fiu înțeleasă greșit, și eu aș ieși la o cafea, doar că aș vrea să o plătesc în bani, nu cu prețul sănătății mele. Sau a celor apropiați.

”Când se vor relaxa măsurile va exista o mişcare mai mare a cetăţenilor, va exista o posibilitate de reluare cel puţin a sectorului hotelier. În ceea ce priveşte reluarea activității la restaurante, suntem încă într-o analiză foarte serioasă. Pentru că noi înainte să relaxam anumite măsuri facem o anchetă epidemiologică. Nu pot să dau un orizont de timp, nu ştim când se vor redeschide.

În ceea ce priveşte hotelurile, hotelurile cu siguranţă nu vor avea restricţii, hotelurile vor putea funcţiona în anumite condiţii de respectare a unor reguli prin care să se reducă la maxim posibilitatea de infectare. Asta va depinde şi de mişcarea oamenilor şi nevoia oamenilor de cazare”, a precizat premierul Ludovic Orban.

Mă gândesc la lanțul de cafenele 5 to go care zice așa: „în plină stare de urgență, fondatorii grupului, alături de echipa centrală, au continuat amenajările de noi locații, dintre care 10 au fost finalizate și sunt gata pentru a fi deschise”.

Mi s-ar părea mai ok continuarea comerțului on-line, dar fondatorii francizei continuă să spere că din luna iunie 2020, grupul va distribui cafea 5 to go în magazine. Sper doar să nu distribuie și ceva virusuri.

Grupul 5 to go numără în prezent 153 de locații deschise în București și în întreaga țară, cu alte 25 pregătite spre a fi funcționale după 15 mai 2020.

Ludovic Orban ne încadrează geografic în Europa și bine face. Că ne place mult să fim flatați și mângâiați pe creștet. Dar. Vorbim de o nație care încă mai pupă icoane ca să vindece anumite boli. Vorbim de oameni care încă nu știu pe ce planetă se află. Care nu au habar că ne aflăm în plină pandemie. Mi-e teamă că o posibilă deschidere a barurilor și cafenelelor să nu ne reducă demografic, că și așa ne-am cam împuținat.

Citește și: Ministrul Muncii îi liniștește pe „șomerii tehnici”

#News

Foto