Decizia de ieri a CCR a creat rumoare în rândul tuturor celor care și-au dorit, de-a lungul timpului, impozitarea pensiilor speciale. Printre contestatari se numără și cei de la USR care consideră decizia Curții Constituționale a fi una ce îi sfidează pe acei pensionari normali și „nespeciali”, cei ce au muncit, poate, o viață întreagă în condiții grele, pentru ca la sfârșit să primească o pensie ce nu le acoperă nevoile unui trai zilnic decent.

”Decizia Curţii Constituţionale de a amâna pentru data de 30 septembrie un verdict cu privire la impozitarea cu 85% a pensiilor speciale de peste 7.000 de lei înseamnă că, cel puţin încă două luni de acum înainte, privilegiaţii sistemului vor continua să încaseze sume uriaşe nemeritate. Chiar şi de 60-70.000 de lei pe lună! Înseamnă şi că din bugetul statului vor mai dispărea circa 1,5 miliarde lei, bani care s-ar fi putut duce foarte bine înspre domenii care au atâta nevoie acum, în plină pandemie. Înseamnă, în mod evident, şi o sfidare grosolană a tuturor pensionarilor care nu au avut atâta noroc, după o viaţă de muncă, să se regăsească în vreo categorie pe care politicienii să vrea să şi-o ţină aproape. Înseamnă, la fel de evident, şi o sfidare a contribuabililor cinstiţi care îşi plătesc lună de lună taxele şi impozitele şi văd cum primesc în schimb demagogie, promisiuni populiste, servicii de slabă calitate şi ridicări din umeri”, a transmis USR, în cursul zilei de ieri.

Citește și: Fără penali în funcții publice. Încă un pas până la modificarea Constituției

De altfel, impozitarea pensiilor speciale a fost și va rămâne mereu cu schepsis atât timp cât CCR-ul este rugat să analizeze o asemenea măsură în condițiile în care personaje ca Valer Dorneanu sau Mona Pivniceru sunt beneficiari direcți ai pensiilor speciale. Decizia CCR nu este una suprinzătoare. Surprinzător va fi momentul în care magistrații vor decide, de la sine putere, să renunțe la pensii. Însă știm cu toții cam cât de mari sunt șansele ca acest lucru să se întâmple.

De asemenea, USR a mai zis, în același context:

„Pentru restul românilor, sătui să vadă cum unii sunt mai egali decât alţii, contează. Cu atât mai mult cu cât înverşunarea dovedită în apărarea pensiilor speciale se suprapune cu criza economică provocată de pandemie şi cu discuţia despre majorarea pensiilor «clasice»”, a mai transmis USR.

Citește și: Judecătorii CCR nu și-au luat de la gură. Impozitarea pensiilor speciale, poate de la toamnă

#News