Sursa foto: Digi Sport

Antrenorul român Mircea Lucescu, în vârstă de 76 de ani, a decis să rămână alături de jucătorii de la Dinamo Kiev, afirmând că nu „este un laș” și așteaptă să vadă cum o să decurgă lucrurile în Ucraina.

„Deocamdată stau și aștept să văd ce se întâmplă. Sâmbătă trebuia să jucăm cu Inhulets Petrove, la Kiev, dar să vedem ce e cu starea de urgență”, a declarat antrenorul, potrivit Digi Sport.

De asemenea, întrebat dacă se întoarce acasă din cauza atacului rusesc asupra Ucrainei, Lucescu a dat dovadă de un curaj ieșit din comun, afirmând că nu poate să facă așa ceva, să își abandoneze echipa de fotbal la care antrenează.

Cel puțin opt persoane au fost ucise și nouă au fost rănite în bombardamentele rusești

„Cum să vin (n.r. la Bucureşti?) Păi să plec așa… Eu nu sunt laș, n-am plecat nici când a început nebunia în Donețk, în 2014. Nu pot să fac așa ceva. În niciun caz”, a spus antrenorul echipei Dinamo Kiev.

Totodată, antrenorul român speră că acest conflict se va potoli în cel mai scurt timp, precizând că nu poate să fie un exemplu negativ.

„Păi aș da un exemplu negativ pentru toată lumea… de frică, de panică, de neseriozitate… cum să fac așa ceva? Să sperăm că n-o să fie nimic și s-or potoli oamenii ăștia mari și fără minte… să le vină mintea la cap”, a declarat Mircea Lucescu cu doar câteva ore înaintea invaziei rusești asupra Ucrainei.

De asemenea, antrenorul român a declarat că are în lot un jucător care are părinții în Mariupol, Șaparenko. „Ei stau cu soțiile, copii aici, la Kiev, poate ceva rude să aibă pe-acolo… Șaparenko are părinții la Mariupol… la Marea Azov… ceva mai mult de o sută de kilometri de Donețk”, a concluzionat Lucescu.

Reamintim că antrenorul român s-a întors cu echipa Dinamo Kiev din cantonamentul din Antalya pe 21 februarie, pe care l-au prelungit până cu cinzi zile înainte de startul returului.

Joi, 24 februarie, Putin a decis invadarea Ucrainei încă de la primele ore ale dimineții.

Citește și: Fața nevăzută a lui Putin. Fosta lui soție rupe tăcerea despre liderul Federației Ruse