Duminică, 5 iulie, a fost o zi neagră pentru Frank Ribery și familia sa – mai întâi au fost întâmplările nedorite, de la meciul dintre Parma și Fiorentina. Aflat pentru al doilea sezon la Fiorentina, Ribery a fost lovit grav la picior și a fost nevoit să părăsească terenul, la un moment dat. Victoria i-a revenit, până la urmă, echipei sale, cu 2-1. Au fost puține momente în care s-a bucurat de acest succes,și pentru că lovitura de la picior este destul de grav, dar și pentru că ajuns acasă a constatat că hoții i-au spart locuința. ”Cum să mă simt bine aici? Nu am alergat niciodată după bani, nu îmi lipsește nimic, vreau ca eu și familia mea să fim în siguranță. Dar în aceste condiții nu se poate, mă gândesc serios să iau unele decizii grabnice”, declara francezul Ribery, care se întreba retoric ce s-ar fi întâmplat dacă familia sa ar fi fost acasă, când hoții au intrat în casă?

Wahiba Ribery

Pe de altă parte, Wahiba Ribery, soția fotbalistului, s-a arătat extrem de supărată și emoționată de ceea ce s-a întâmplat: ”Nu regret lucrurile furate, chiar dacă unele au o anumită valoare sentimentală. N-am fost niciodată în situația să fim victime ale unui furt, dar până la urmă ni s-a întâmplat și asta. Hoții au deschis și sertarul cu lenjerie intima, sunt rănită ca femeie, ca mireasă și ca mama…Dac-ați ști cât de mult iubesc Florența, mai ales că ne-a întâmpinat călduros, iubesc toți oamenii pe care i-am întâlnit până acum. Da, nu suntem nici primii  nici ultimii cărora li se întâmplă așa ceva, dar am dreptul să fiu tristă și să mă tem. Ce s-ar fi întâmplat dacă am fi fost acasă? Ființa umană poate fi, cu adevărat rea, trebuie să ne întoarcem cu fața la cer”, a comentat Wahiba Ribery, pe rețelele de socializare.

Franck Ribery s-a accidentat în meciul cu Parma

Soția fotbalistului a avut câteva cuvinte și pentru hoți, cărora le-a spus următoarele fraze: ”Pentru voi, care ați luat pantofii fiicei mele, spun că aveți o inimă rea și vreau să cred că veți plăti pentru asta, fie aici, pe pământ, fie în altă parte. Cine ești tu, cel care intră în casele oamenilor, care vandalizezi și furi, de unde ești? Este foarte trist, dar este ființă umană… din păcate”!, a mai spus doamna Ribery.

Patronul Fiorentinei, Rocco Commiso

La rândul său, patronul Fiorentinei, Rocco Commiso, a comentat incidentul astfel: ”Sunt sigur că fanii echipei noastre vor fi alături de Franck, făcându-l să simtă afecțiunea noastră pentru el. Îmi pare foarte rău de ceea ce i s-a întâmplat, cu toții suntem aproape de Ribery și de familia sa frumoasă. Acestea sunt situații care aduc adevărate traume – îți lipsesc lucruri personale cu mare încărcătură emoțională, care nu pot fi înlocuite. Dar mai ales îți lipsește acea seninătate pe care fiecare dintre noi trebuie să o aibă, când pleacă de acasă. Vom face tot posibilul pentru a-i readuce lui Franck liniștea necesară”, a concluzionat Commiso.

Hashtag News