Continuarea importurilor de gaze rusești este sub semnul întrebării după ce Rusia a decis să invadeze Ucraina. Rezervele de gaze din Europa, foarte scăzute, au stârnit alarma în rândul mai multor țări europene, chiar dacă gazul stocat în rezervoarele de pe continent „ar putea compensa o pierdere a livrărilor rusești” pentru o perioadă de șase săptămâni.

De asemenea, potrivit The Guardian, Europa va putea să încălzească locuințele cetățenilor pe o perioadă mai lungă, dacă iarna va fi mai blândă ca de obicei.

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a anunțat că prețul la gaze în Europa riscă să fie dublat, după ce cancelarul german Olaf Scholz a decis înghețarea certificării conductei Nord Stream 2 dintre Rusia și Germania.

Conflictul dintre Rusia și Ucraina a scumpit și petrolul

Conform unui raport al Institutului Economic German, o oprire completă a importurilor de gaze rusești nu ar lăsa Germania fără gaz, precizând că astfel de lipsuri de aprovizionare „ar fi limitate la până la 10% din cerere”.

Cu toate acestea, guvernele europene sunt nevoite să se asigure că rezervele sunt completate din nou pentru iarna următoare. Europa a importat, în luna ianuarie, peste 11 miliarde de metri cubi de gaz lichefiat, o alternativă la gazul rusesc.

„De asemenea, oprirea livrărilor de gaz rusesc ar afecta mai mult economia Rusiei decât cea a Europei. „O oprire a comerțului cu gaze ar duce la o scădere a economiei rusești cu aproape 3%. Pentru Germania și UE, aproape că nu ar exista daune economice”, se precizează în studiu, informează Digi24.

Mai exact, PIB-ul Rusiei ar urma să scadă cu 2,9% dacă va opri livrarea de gaze, iar PIB-ul Germania, spre exemplu, ce folosește jumătate gaz natural venit din Rusia, ar crește cu 0,1%, deoarece țările europene ar înlocui importurile rusești.

Reamintim că astăzi, petrolul a depășit pragul de 100 de dolari pe baril pentru prima dată din 2014 încoace din cauza atacului rusesc asupra Ucrainei. Accentuarea războiului din Ucraina ar putea perturba aprovizionarea cu energie la nivel mondial.

Fața nevăzută a lui Putin. Fosta lui soție rupe tăcerea despre liderul Federației Ruse