O stațiune franceză de schi interzice fumatul pe pârtii

Este vorba despre stațiunea Les Gets, unde au fost distribuite anterior scrumiere de buzunar schiorilor,

Stațiunea franceză de schi Les Gets a interzis fumatul pe pârtii, o premieră în Europa, pentru .a preveni aruncarea la întâmplare a mucurilor de țigară. Anunțul a fost făcut în urmă cu câteva zile, la deschiderea sezonului de schi. „Les Gets, teritoriu fără mucuri de țigară”, spune noul slogan de campanie al autorităților locale, potrivit g4media.ro.

În 2022, peste 3.000 de mucuri au fost găsite în zona de schi și în satul Les Gets în timpul unei zile de curățenie, potrivit site-ului stațiunii.

Stațiunea a distribuit anterior scrumiere de buzunar schiorilor, fără prea mare efect asupra mucurilor aruncate pe jos.„Au trecut ani de zile de când am început să împărțim scrumiere de buzunar gratuite și nu s-a schimbat nimic [în privința] numărului de mucuri de țigară pe care le găseam la sfârșitul sezonului de schi”, a declarat Benjamin Mugnier, director de marketing al stațiunii de schi Les Gets. „Am avut o zi de curățenie primăvara trecută cu 100 de voluntari și, după ce am străbătut muntele, am găsit 3.000 de mucuri de țigară.” , a declarat Benjamin Mugnier. Benjamin Mugnier este sigur că sunt mai multe pe care nu le-au găsit încă, acesta fiind momentul în care a decis să sugereze interzicerea fumatului.

Poliția locală va patrula de-a lungul pârtiilor, iar cei care vor fi prinși aprinzând ar putea fi amendați. Stațiuni de schi în care nu se fumează funcționează deja în alte părți ale lumii, cum ar fi Japonia, Noua Zeelandă și Canada.

 Aproximativ 32% dintre adulții francezi cu vârste cuprinse între 18 și 75 de ani se identifică drept fumători, potrivit celor mai recente date publicate de Ministerul francez al Sănătății, față de numai 12,5% în SUA. Benjamin Mugnier a declarat că decizia de a renunța la țigări a fost grea, dar necesară. Cu toate acestea, Les Gets nu implementează o interdicție totală a fumatului, stațiunea amenajând cinci zone desemnate pentru fumat în partea de sus a telescaunelor pentru cei care poftesc la gustul tutunului în timpul pauzelor de schi. Toate mucurile de țigară colectate în aceste zone vor fi reciclate pentru utilizarea energiei, a precizat stațiunea într-un comunicat de presă.

Tigări de contrabandă de 2 milioane de euro, ascunse între portocale pentru a fi introduse în România