Donorium este o aplicație utilă pentru programarea donatorilor de sânge în mod organizat. Este o aplicație gratuită, care poate fi descărcată din App Store sau Google Play și este activă în orașele: Arad, Bacău, Baia Mare, Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Deva, Galați, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Slatina, Târgu Mureș, Timișoara.

Cu alte cuvinte poți dona și poți salva vieți mult mai ușor, apelând la tehnologie. Sunt pași simpli și la îndemâna oricărui posesor de smartphone:

– Te programezi la donare, donezi simplu și rapid;

– Afli când e nevoie de sângele tău, la centrul de transfuzie sanguină din orașul tău;

– Poți da vestea mai departe, către prietenii tăi, despre nevoia de sânge din orașul în care locuiești, sau cel în care ai prieteni.

De asemenea, interfața user friendly, te răsplătește la fel de prietenos. Totul pare un joc pe telefon, dar este vorba de un ”joc” care trece de granițele virtualului. Adică salvează, educă și poți primi puncte pentru implicarea ta. Și nu este tot: primești și o medalie. Păstrând-o, concurezi cu prietenii și afli care-i “cel mai tare la donare”.

Poți dona sânge sau poți dona bani. Proiectul Donorium s-a bazat mereu pe sprijinul voluntarilor și pe educație: să învățăm și să-i învățăm și pe cei din jurul nostru să doneze. Campania #iesdoarsădonez și-a propus încurajarea donării de sânge în contextul pandemiei.

În momentul de față, Aplicația Donorium este folosită de 44.394 donatori. Numărul celor care descarcă și utilizează Donorium este în continuă creștere. După 1 an și 9 luni de la lansarea aplicației, au fost realizate 24.649 programari, dintre care 19.719 persoane au fost eligibile pentru a dona sânge, iar peste 39,438 de pacienți a căror viață a depins de transfuzie de sânge, au fost salvați.

Mă gândesc că, într-o lume care se axează din ce în ce mai mult pe spațiul virtual, putem alege virtualul care dă o șansă la viață realului.

Citește și: STS: ”O persoană din Olt a sunat de 9.544 ori la 112”

#News