Violeta Alexandru

Ministrul Muncii Violeta Alexandru a anunțat că urmează o serie de verificări la șantierul din Sectorul 4, unde o serie de indieni au fost confirmați ca fiind infectați cu Covid-19. Potrivit estimărilor, ar fi vorba de un număr total de 200 de angajați, dintre care 38 indieni. În urma datelor venite la DSP București, în jur de 30 dintre aceștia ar fi infectați, în acest moment, a anunțat ministrul Muncii.

„Eu vă pot da informaţii despre aspecte care ţin de competenţa Ministerului Muncii. Alte informaţii despre starea lor de sănătate, ca peste 30 dintre ei să fie infectaţi, trebuie să întrebaţi instituţia care agestiona situaţia adică DSP Bucureşti, alături de care m-am deplasat aseara la şantierul respectiv, unde era posibil să fie un focar. Din primele informaţii, cei infectaţi sunt din India, dar urmează să avem o evaluare completă. Avem în primul rând o problemă de sănătate şi DSP Bucureşti e deja implicată în a găsi soluţii. Încă din cursul nopţii luase primele măsuri.Raportul pe care l-am solicitat Inspectoratului Teritorial de Muncă. Nu vreau să mă antepronunţ. Aştept raportul. Am ţinut foarte mult ca deplasarea ITM să se facă la momentul la care l-am făcut şi eu pentru că dacă se făcea mai târziu, se puteau schimba datele problemei. Raportul se va axa pe condiţiile de muncă, pe existenţa sau nu a contractelor de muncă.”, a spus ministrul Muncii.

Ministrul Muncii: „Pe mine mă interesează să verificăm legalitatea contractelor de muncă, condiţiile de cazare, etc”

„Din ceea ce am aflat sunt peste 200 de angajaţi, dintre care 38 de cetăţeni indieni, dar evidenţa trebuie să ne-o dea angajatorul pe care nu l-am găsit la faţa locului. Nu vreau să speculez şi nu e rolul meu să intru într-o investigaţie de cine angajatorul. Orice angajator ar fi, mic sau mare, el trebuie să aibă grijă de condiţiile de muncă ale angajaţilor. Pe mine mă interesează să verificăm legalitatea contractelor de muncă, condiţiile de cazare, etc. În acest moment ne interesează starea de sănătate, urmând ca sub competenţa ITM să intre verificarea inspectorilor de muncă.

Nu eu am fost cea care a intrat în incintă. Rolul meu e să determin instituţiile să acţioneze, fiecare pe competenţa sa. Despre starea de sănătate, DSP Bucureşti vă poate da cele mai pertinente date cu privire la starea lor de sănătate”, a declarat ministrul muncii, Violeta Alexandru, într-o conferință de presă recentă.

Citește și: Marcel Ciolacu este OFICIAL președintele PSD

#News