În 2020, STS sau Serviciul de Telecomunicații Speciale primește apeluri abuzive și totul pare a fi o întrecere în glume proaste. Mă amuza și pe mine prin 1990 să sun și să închid. Sau să sun până-l exasperam pe individul de la celălalt capăt al liniei. Nu sunam la 112, ci la numere total necunoscute. Doar că aveam vreo 6 ani și prea puține distracții.

”În primele 6 luni ale anului 2020, în Sistemul 112 au fost preluate peste 4,8 milioane de apeluri, dintre care 2,6 milioane au reprezentat urgenţe. Din totalul apelurilor înregistrate, peste 311.000 (6,47%) au fost apeluri abuzive. O persoană din Olt a sunat de 9.544 ori la 112, iar alte 44 au apelat numărul unic de urgenţă de cel puţin 1.000 de ori”, anunţă STS.

Românul are nevoie de distracție pe vreme de pandemie, doar că distracțiile înclină o balanță: o linie ocupată cu glumițe ieftine și de prost gust ar putea ar putea salva o viață. Dacă nu ar fi ocupată de unii care se plictisesc.

”Cetăţenii au sunat în repetate rânduri în mod abuziv, fără să aibă o urgenţă reală, au făcut glume ori au adus injurii operatorilor, au solicitat informaţii sau au folosit linia de urgenţă în contextul unor evenimente pentru care nu era necesară intervenţia agenţiilor specializate (Ambulanţă, Poliţie, Pompieri, SMURD, Jandarmerie, SALVAMONT etc)”, precizează STS.

Avem accest la internet, avem telefoanele de ultimă generație și, dacă suntem izolați, avem prieteni virtuali pe care să-i sunam. Ce alegem? 112. De ce? Degeaba.

”Le reamintim cetăţenilor să sune responsabil la 112! Apelarea abuzivă a Serviciului de urgenţă 112 se pedepseşte cu amendă de până la 2.000 de lei şi până la 200 de ore de activităţi în folosul comunităţii, iar dacă echipele de intervenţie se deplasează în teren şi constată că a fost alertare falsă, amenda poate ajunge la 4.000 de lei şi până la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de către personalul Ministerului Afacerilor Interne”, precizează Serviciul.

Repet: mă distram și eu ”la telefon” pe la 6-7 ani. Mă amuza cum se enerva interlocutorul necunoscut și mă distram teribil inventând numere de telefon random. Au trecut 30 de ani de atunci, glumele au evoluat, mână în mână cu tehnologia. Nu și pentru cei care aleg să tasteze de peste 9500 de ori numărul 112.

Citește și: Facebook spune un mare NU teoriilor conspirației

#News