La Galați, un autobuz a luat foc în mers (Video)

25 de pasageri se aflau în acel moment în mijlocul de transport în comun

Un autobuz plin cu călători a luat foc în mers pe un traseu din orașul Galați. Cei 25 de călători ce se aflau, în acel moment, în autobuz au reușit să coboare și nu au fost persoane rănite, anunță Digi 24. Șoferul a plecat dintr-o stație și după ce a a văzut că partea din spatele mașinii a luat foc, a oprit autobuzul.

La fața locului au ajuns două autospeciale ale pompierilor care au stins focul, dar nu au putut salva nimic din acesta. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Galați, Eugen Chiriță, cauza probabilă a fost un scurtcircuit la motor. „Cele două echipaje de pompieri au ajuns repede la locul incendiului, însă nu au putut salva nimic. A fost prezent și un echipaj medical, așa cum cere protocolul, din fericire nu a fost nevoie de intervenția acestuia, toate cele 25 de persoane sunt afara oricărui pericol”, a declarat Chiriță.

Sursa Mediafax

Două autobuze hibrid au ajuns la Galați

De altfel, în această dimineață, la Galați au ajuns primele două autobuze hibrid, dintr-un lot de 20 de autobuze. „Pentru prima dată gălățenii vor circula cu autobuze hibrid noi. Continuăm astfel abordarea ecologică și modernizăm transportul public în comun, iar astăzi avem iată la Galați primele două autobuze din lotul de 20, restul urmând să ajungă în următoarele luni. Mereu am susținut achiziția doar de mijloace noi și moderne pentru a asigura un transport civilizat și, deși acest lucru presupune un efort financiar consistent, vorbim despre investiții pe termen lung în folosul gălățenilor, al nostru, al tuturor. Mai mult, un transport public curat însemnă un oraș curat”, a spus Ionuț Florin Pucheanu, primarul municipiului Galați.

Citește și: Risc de incendiu la Institutul „Marius Nasta”, din Capitală