Sursa foto: Bihon

Autoritățile braziliene au anunțat că defilările de carnaval din Rio de Janeiro și Sao Paulo, care ar fi trebuit să aibă loc în februarie, au fost amânate pentru luna aprilie din cauza coronavirusului.

Decizia a fost luată de către autorități, după o întâlnire online între primarii celor două orașe și secretarii lor pentru sănătate.

 „Primăriile din Rio de Janeiro şi Sao Paulo au decis să amâne paradele şcolilor de samba pentru sfârşitul lunii aprilie, din cauza situaţiei actuale a pandemiei din Brazilia şi a necesităţii de a proteja oamenii”, se arată în comunicatul de presă al celor două orașe, relatează Reuters.

Cel mai mare festival din lume, sub umbra COVID-19

Totodată, primarul orașului Rio a anunțat că brazilienii trebuie să înțeleagă faptul că petrecerile zgomotoase cu care erau obișnuiți nu vor mai putea avea loc din cauza pandemiei, acesta îndemnând populația să se vaccineze pentru a reveni, în cel mai scurt timp, la normalitate. Brazilia a vaccinat aproximativ 70% din cei 213 milioane de locuitori cu două doze de vaccin împotriva COVID-19. Cu toate acestea, țara sud-americană a înregistrat peste 620.000 de decese din cauza coronavirusului.

Reamintim că festivalul de la Rio de Janeiro este ținut înainte de Postul Mare, fiind cel mai cunoscut festival din lume. Anual, mii de turiști vizitează pentru câteva zile orașul, pentru a se bucura de petrecerile din străzi și de dansurile exotice ale dansatoarelor de samba din Rio.

Înainte de pandemie, în 2019, peste 2 milioane de persoane au participat la festivitățile stradale, relatează sursa citată.

La sfârșitul anului trecut, primarul orașului de la Rio a anunțat că va face tot posibilul ca ediţia din 2022 a carnavalului să aibă loc fără distanţare socială. Chiar dacă rata de vaccinare a depășit pragul de 70%, numărul cazurilor este într-o continuă creștere din cauza noii variante Omicron.

Mai mult, din 15 septembrie 2021, autoritățile braziliene au decis că e nevoie de un permis sanitar pentru a vizita atracțiile turistice emblematice.

Carnavalul de la Rio este cunoscut pentru show-ul plin de viață și culoare ce invită la distracție, an de an, milioane de oameni.

Peste 2.000 de prostituate din Brazilia protestează „pro vaccinare”