„Mortul-înviat” umblă în instanță să obțină un nou certificat de naștere

Singurul act de identitate, certificatul de deces

Ieșeanul Gabriel Luca, „mortul” care a înviat la parastasul său, în luna decembrie, a deschis o acțiune în instanță, prin care să îi fie recunoscută existența, anunță Ziua de Iași. Cererea lui Gabriel Luca de anulare a certificatului său de deces a fost înregistrată marţi, la Judecătoria Răducăneni. Deocamdată, nu a fost stabilit primul termen al procesului, care ar trebui să fie o simplă formalitate.

Calvarul lui Luca, din satul Costuleni, a început în octombrie, când a plecat de acasă să lucreze la o stână. Însă cum rudele sale nu au mai reușit să țină legătura cu acesta, după ceva vreme l-au dat dispărut la Poliție. Până aici, nimic ieșit din comun.

Însă la un moment dat, în apele râului Jijia a fost găsit corpul în stare de descompunere al unui bărbat, pe care familia dispărutului l-a identificat ca fiind Gabriel Luca.

L-au îngropat cu toate ritualurile specifice, iar în ziua în care familia făcea „pomana de 8 de zile”, acesta a intrat pe poarta curții, spre uimirea, dar mai ales sperietura mesenilor.

Acum, Luca încearcă să își obțină un nou „certificat de naștere”, pentru ca lucrurile să reintre pe un făgaș „cât de cât” normal.

Persoana îngropată în locul lui nu a fost încă identificată.

Citește și: Preot acuzat că a respectat legea: nu a însoțit decedatul pe drumul către cimitir

#News