Care e, până la urmă, diferența dintre chiloți și slipul de plajă?

Pudibonderia e o caracteristică umană. Cu toate astea, trebuie să recunoaștem că, uneori, regulile „decenței” se aplică discreționar și ilogic. N-avem ce să facem! Ăștia suntem, așa defilăm!

Foto: Pixabay.com

V-ați întrebat vreodată care e diferența dintre chiloți și slipul de plajă și, mai ales, de ce privesc oamenii cele două obiecte vestimentare ca și cum ar fi diferite? Eu, recunosc că da – deși pic, inevitabil, în aceeași plasă ca majoritatea, de fiecare dată.

Până la urmă, care e diferența dintre chiloți și slipul de plajă? Presupun că depinde din ce punct de vedere privești. Pe de-o parte, putem lua în calcul materialele din care sunt confecționate micuțele articole vestimentare, menite să-i acopere omului cele rușinoase. De vreme ce chilotul poate fi din dantelă, bumbac, tetra, material sintetic, slipul de baie va fi, aproape mereu, din material sintetic supraelastic.

Și poate cea mai importantă diferență: unul e pentru plajă, menit să fie văzut, în timp ce celălalt rareori va vedea lumina zilei, locuind toată viața lui trist, sub pantaloni.

Cu toate astea, să remarcăm și asemănările: au aceeași dimensiuni, reușesc să acopere cam același procent de parte corporală ascunsă a pudicului și arată, în definitiv, la fel.

Așadar, de ce e acceptabil să ne afișăm în chiloți (a se citi „slip”), atunci când suntem pe plajă, înconjurați de sute, poate chiar mii, de alți oameni (toți străini nouă), dar devine impardonabil să ieșim pe stradă în chiloți, spre exemplu? Or, să ne amintim de situațiile acelea „jenante” în care ne prinde vecinul/curierul/cumnatul, pe nepusă masă, purtând lenjerie intimă și nimic mai mult. Ce rușine, ce oroare! N-am să-mi revin niciodată din această traumă! Totul ca a doua zi să merg la plajă și, ghici ce, să mă îmbrac într-o altă lenjerie intimă, numai că de data aceasta confecționată din plastic elastic. Misterele lumii, nu alta!

Ați putea să-mi spuneți, desigur, că există un anumit tip de chiloți pe care n-ar trebui să-l vezi decât tu și poate altcineva, în condiții speciale. Există, desigur! Însă voi ați aruncat, în ultima perioadă, o ocheadă pe plajă ca să vedeți cum arată unele dintre costumele de baie ale lui 2021? Ca să nu mai menționez faptul că situația se poate aplica și invers. Există cetățeni care poartă boxeri sau, după caz, chiar chiloți gogoșari, confecționați din tetra. Nu judec, remarc!

Ca să nu mai pomenesc de plajele de nudiști, unde hainele și secretele devin istorie. În mod sigur, oamenii aceia se vor panica teribil dacă, odată întorși acasă, îi zărește cineva în chiloți.

Așadar, care e diferența dintre chiloți și slipul de plajă? Se pare că răspunsul acesta ar trebui dat, mai degrabă, de un psiholog.

Citește și editorialul: Aviz pupăcioșilor de carieră: eliminarea măștii în spațiile publice nu înseamnă reluarea „simpaticului” obicei de invadăre a spațiului personal al celorlalți!