Vârsta de pensionare în Franța a fost crescută de la 62 la 64 de ani, ca urmare a adoptării reformei pensiilor

. Reforma pensiilor susţinută de preşedintele francez Emmanuel Macron a fost adoptată definitiv în Adunarea Naţională.

Vârsta de pensionare în Franța a fost majorată de la 62 la 64 de ani, în ciuda protestelor violente și după eșecul celor două moțiuni de cenzură depuse împotriva guvernului francez. Reforma pensiilor susţinută de preşedintele francez Emmanuel Macron a fost adoptată definitiv luni în Adunarea Naţională. După respingerea cu doar nouă voturi a unei prime moţiuni transpartizane, cea a extremei drepte a strâns doar 94 de voturi din cele 287 necesare, potrivit digi24.ro.

Moţiunile au fost depuse de partidul Adunarea Naţională (RN), al lui Marine Le Pen, şi de micul bloc centrist LIOT după ce guvernul a anunţat că recurge la un articol special din Constituţie, asumându-şi răspunderea pentru reformă.

 Planul preşedintelui Emmanuel Macron a declanşat săptămâni de ample proteste de stradă şi greve la nivel naţional. Sfârşitul săptămânii a fost marcat de noi demonstraţii şi revolte.

Se aşteaptă ca protestele să continue, joi, spre exemplu, fiind anunţată o zi de grevă de către sindicate.

Zeci de persoane au fost arestate în Franţa după proteste sporadice izbucnite la câteva ore după ce guvernul preşedintelui Emmanuel Macron a supravieţuit, cu un scor strâns, moţiunilor de cenzură în parlament în legătură cu profund nepopulara reformă a pensiilor. Dacă moţiunile ar fi trecut, guvernul ar fi fost demis şi s-ar fi pus capăt legii prin care vârsta de pensionare creşte de la 62 la 64 de ani.Oponenţii reformei pensiilor spun că scorul arată că decizia lui Macron de a ocoli votul parlamentar prin asumarea răspunderii guvernului i-a subminat deja agenda reformistă şi i-a slăbit conducerea.

Permisul de conducere se va putea elibera de la 17 ani