Grupare de trafic de migranți, anihilată de DIICOT Caraș Severin

Au fost identificaţi aproximativ 300 de migranţi care intenţionau să treacă ilegal frontiera de stat a României spre state din Uniunea Europeană

 O rețea de trafic de migranți a fost destructurată de DIICOT Caraș Severin.Au fost  interceptate și oprite 29 de transporturi ilegale de migranți în care au fost implicaţi membrii unui grup infracțional, anunță DIICOT Caraș Severin. În aceste transporturi au fost identificaţi aproximativ 300 de migranţi care intenţionau să treacă ilegal frontiera de stat a României spre state din Uniunea Europeană, potrivit g4media.ro.

Procurorii DIICOT și polițiști de frontieră specializaţi în combaterea migraţiei ilegale din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au efectuat marți 29 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Timiş şi Caraș-Severin într-o cauză având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi trafic de migranţi.

”În perioada octombrie 2021 – martie 2023, mai multe persoane, cetățeni români și sârbi, au constituit un grup infracţional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de migranți, trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României și facilitarea șederii ilegale în România. Membrii grupului infracțional, în mod coordonat, au racolat, îndrumat, călăuzit şi transportat grupuri de migranţi, în vederea trecerii frauduloase a frontierei de stat dintre România și Serbia, pe raza județului Caraș-Severin. Ulterior migranții erau transportați pe raza județului Timiș, de unde erau predați altor persoane în vederea scoaterii frauduloase din România, având ca destinaţie ţări din Europa de Vest”, se precizează în comunicatul DIICOT.

Animalele de la grădina zoologică din Brașov vor putea fi adoptate