Draga Olteanu Matei rămâne reprezentanta generației de aur a teatrului românesc și una dintre cele mai apreciate actrițe de comedie. Rămâne în memoria noastră pentru că ne-a făcut să zâmbim, să descoperim sau să redescoperim teatrul. Și nu numai: actrița a jucat în 90 de filme, peste 50 de piese de teatru și aproximativ 100 de roluri în televiziune.

A fost una dintre cele mai importante personalități din teatrul românesc și a avut în spate 55 de ani de carieră, ani plătiți de statul român cu o pensie jenantă: 1700 de lei.

Situația financiară a fost discutată în repetate rânduri, Draga Olteanu Matei descurcându-se foarte greu în ultimii ani din viață din pricina pensiei mici pe care o primea, cu toate că a interpretat sute de roluri mai bine de jumătate de veac, potrivit Impact.

De asemenea, nu a fost singura actriță pe care statul român să o ”răsplătească” cu o pensie mizeră.

Ce pensii au alți mari artiști ai României?

Fără indemnizațiile de merit din partea UNITER, toate marile nume ale scenei românești, filmului sau muzicii ar fi avut bătrâneți trăite în sărăcie lucie.

Pentru a avea o idee, vă prezentăm mai jos o listă scurtă a marilor artiști ai țării și ale pensiilor încasate de aceștia din partea statului român după zeci de ani de muncă. Trebuie amintit faptul că în cazul persoanelor decedate, sumele sunt cele pe care acestea le încasau înainte de a trece în neființă.

Stela Popescu (1935-2017) – 1500 de lei;

Victor Rebengiuc (n. 1933) – 1700 de lei;

Tamara Buciuceanu Botez (1929-2019) – 1700 lei;

Ion Besoiu (1931-2017) – 1500 lei;

Cătălina Buzoianu (n. 1938) – 1700 lei;

Florin Piersic (n. 1936) – 1700 lei;

Ileana Stana Ionescu (n. 1936) – 1700 lei;

Rodica Popescu Bitănescu (n. 1938) – 2000 lei;

Maria Ciobanu (n.1937) – 2000 lei;

Mitică Popescu (n.1936) – 1100 lei.

Citește și: Pensia mizeră încasată de Mitică Popescu după 50 de ani de muncă

#News