Am o singură poveste cu prosoape și cazare. Trebuie să recunosc, o pot cataloga drept una dintre cele mai mari greșeli ale vieții mele de turist.

Undeva în vara anului 2016 am ales o cazare în Vama Veche, am ales prost și am plătit mult. Am ales prost pentru că, deși am citit recenziile, nu am ținut cont de ele și am ales prost pentru că, în momentul în care nu vrei să dormi sub cerul liber, tinzi să te mulțumești cu orice. Pe scurt, nesiguranța, panica și lipsa de organizare te fac să te trezești într-o cameră mică, urâtă, dotată cu o baie și mai urâtă. A, da, și un singur prosop pentru trei persoane.

Nu obișnuiesc să car de acasă prosoape, fierul de călcat, mătura și vreo 3 bibelouri atunci când plec în concediu. Nu mă simt ”ca acasă” dacă aleg să-mi car casa după mine.

Cunosc persoane care cară după ele până și aspiratorul, la fel de bine cum cunosc persoane care pleacă din pensiune cu aspiratorul gazdei. Sau un halat de baie. Posibil niște papucei de unică folosință, o lingură de inox, telecomanda sau prosoapele din baia hotelului. Nu este ceva nou și turiștii care ”rătăcesc” prosopul firmei în bagajul personal au fost, sunt și vor fi. E o modă să plece cu un mic suvenir, fie el și peria de toaletă.

Să revenim la prosopul mic, rărit și dubios care ne-a fost înmânat.

Am rezistat fix o noapte în pensiunea groazei, am plătit în bani mulți și am plătit cu nervi și mai mulți. Am mers cu frică pe holuri, pentru că proprietarul avea oroare de zgomote. Am deschis cu grijă ușile, pentru că proprietarul avea un fix cu balamalele. Am dormit acoperită cu pătura cu care se învelea Burebista când era în pană de războaie. Dar, cel mai important, am evitat prosopul, pentru a evita boli dubioase și, nu, oricât de mult îmi plac glumele proaste, nu am ”rătăcit” vreun obiect în vreun bagaj.

La plecare, proprietarul a decis să nu ne deschidă porțile de cimitir ale pensiunii până nu a făcut verificări amănunțite. Ce a verificat? Baia. Și dacă prosopul mai este încă la locul lui.

Nu mi-aș fi însușit un prosop mic, urât și rărit, așa cum nu mi-aș însuși un prosop mare, nou și plușat. Dar nu toți turiștii gândesc ca mine. Că e o glumă, un dram de cleptomanie sau au impresia că obiectele intră în prețul cazării, turiștii fură.

În 2020 s-au schimbat multe obiceiuri. Oamenii se spală mai des (sper), oamenii călătoresc mai aproape și oamenii aleg să lase prosopul, săpunul și hârtia igienică în baia hotelului.

Turiștii nu mai sunt la fel de ”strângători”, iar amenzile te cam strâng la portofel. Vremuri noi, obiceiuri noi. Vremuri grele, educație bună. Potrivit hotelierilor de pe litoral, s-a schimbat comportamentul turiştilor care plecau acasă cu diverse obiecte, între care prosoape sau telecomenzi, ori îşi făcuseră un obicei din a găti în camere. Și, potrivit polițiștilor, furturile de pe plajă sunt ceva mai puține.

Singura dilemă este: a fost nevoie de un virus ca să ne comportăm civilizat? Poate. Va fi nevoie de o nouă teamă pentru a înțelege educația? Posibil.

Și încă o întrebare: învățăm din greșeli sau avem nevoie de instructaj militar și amenzi usturătoare?

Citește și: Alex Filip: ”Dragi șoferi, aveți grijă de bicicliști!”

#News